Camera Deputaţilor este convocată, luni, de la ora 16,00, în prima sesiune ordinară a anului 2019.
"În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia preşedintelui Camerei Deputaţilor nr.11/2018 privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintele Camerei Deputaţilor decide: Camera Deputaţilor este convocată în prima sesiune ordinară a anului 2019 în ziua de luni, 4 februarie 2019, ora 16,00", se arată în decizia de convocare a Camerei, care a fost publicată vineri pe site-ul instituţiei, conform agerpres.ro.
Decizia este semnată de vicepreşedintele Camerei Florin Iordache în data de 31 ianuarie, având în vedere că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, i-a delegat atribuţiile în luna ianuarie.
De asemenea, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este convocat de la ora 14,00.
Conform articolul 25 din Regulamentul Camerei, la începutul fiecărei sesiuni ordinare parlamentare se alege noua componenţă a Biroului permanent, adică vicepreşedinţii, secretarii, chestorii acestui for. Alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri. Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor.
Camera Deputaţilor - convocată în prima sesiune a anului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

568
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
568

981
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
981

1.647
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.647

1.156
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.156

895
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
895

802
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
802

3.207
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.207

2.525
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.525

2.583
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.583

3.412
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.412

786
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
786

2.457
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.457

2.453
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.453
















Comentează