Interesul pentru campania de depistare precoce a cancerului de prostată, intitulată "Săptămânile Albastre", a fost unul ridicat, a anunţat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a spitalului, înscrierile s-au încheiat, însă investigaţiile medicale şi acţiunea de strângere de fonduri continuă, conform Agerpres.
Campania este derulată în colaborare cu secţia de urologie şi laboratorul medical ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sprijinul unei brutării din oraş.
"Ne bucurăm să anunţăm că interesul pentru screening a fost unul remarcabil: pentru testarea PSA s-au înscris 154 de persoane, iar pentru investigaţiile urologice 131 de persoane au solicitat programare. Analizele de sânge vor avea loc în luna noiembrie, iar consultaţiile urologice se vor încheia în februarie", se arată în postarea citată.
Câţiva candidaţi vor beneficia de testarea PSA gratuit în cadrul campaniei. Pentru consultaţiile urologice, aceştia sunt îndrumaţi să solicite trimitere de la medicul de familie, întrucât toate locurile disponibile au fost ocupate.
Campania de strângere de fonduri continuă prin intermediul brutăriei care este partener al campaniei, achiziţionarea produselor special marcate contribuind la finanţarea testelor PSA.
În postarea menţionată, SJU a transmis mulţumiri tuturor celor care s-au înscris la screening "pentru atitudinea lor responsabilă faţă de sănătate".
"Reamintim că, pe baza unei trimiteri şi a unei programări prealabile, se poate solicita oricând o consultaţie de screening pentru cancerul de prostată sau pentru alte specialităţi. Şansele de vindecare ale bolilor oncologice sunt cu atât mai mari cu cât problema este depistată mai devreme, în stadiu incipient", a mai arătat SJU Miercurea-Ciuc.






























Comentează