"Ambasadori în Portocaliu", o campanie de susţinere a luptei împotriva violenţei asupra femeilor, a fost lansată joi de către Ambasada Franţei în România şi alte peste zece reprezentanţe diplomatice la Bucureşti, ca ecou al campaniei "Orangez le Monde/Orange the World" a Organizaţiei Naţiunilor Unite. "Scopul acestei campanii, care se va desfăşura pe tot parcursul anului 2018, este creşterea gradului de conştientizare privind problematica violenţelor asupra femeilor în rândul publicului neinstituţional şi încurajarea iniţiativelor pozitive de sprijinire a luptei împotriva acestui tip de agresiuni", a informat Ambasada Franţei, prin intermediul unui comunicat, conform Agerpres.
În ziua de 25 a fiecărei luni, evocând astfel Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor din 25 noiembrie, un ambasador sau o ambasadoare care susţine această campanie va adresa un mesaj public, sub forma unui videoclip care va fi publicat pe site-ul oficial sau reţelele de socializare ale ambasadei reprezentate.
Ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a fost cea care a deschis această campanie, cu un mesaj despre violenţa domestică şi implicaţiile acesteia. "Aş vrea să dedic acest prim mesaj violenţei domestice, violenţelor din familie care sunt poate la originea tuturor violenţelor asupra femeilor. Violenţa fizică, psihologică, economică, sexuală pe care un partener o poate exercita asupra unei femei, care poate duce chiar la deces, nu numai că distruge o femeie, dar are un impact şi asupra copiilor şi, mai mult, poate avea consecinţe sociale şi economice grave. De aceea, această formă de violenţă trebuie să fie puternic combătută, chiar dacă, din nefericire, face obiectul unui tabu", a arătat Michele Ramis.
Ambasada Franţei a menţionat că iniţiativa acestei campanii a venit în contextul în care preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a declarat, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor din 2017, că egalitatea dintre femei şi bărbaţi va fi "marea cauză" a mandatului său de cinci ani, iar "primul pilon al acestei cauze este eliminarea completă a violenţelor asupra femeilor".
Comentează