Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campanie de donare de sânge, organizată de jandarmii olteni

Linkdin
plasma umana sange recoltare

Zeci de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt, printre care şi şeful unităţii, vor dona sânge în această săptămână, în contextul apropierii Zilei Donatorului de Sânge cât şi al nevoii acute de sânge a unităţilor medicale, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis miercuri AGERPRES.

Campania de donare de sânge a început luni şi se va derula până pe 14 iunie.

"Jandarmii olteni au răspuns solicitării Centrului de Transfuzie Sanguină Olt, aducând şi de această dată speranţă pacienţilor aflaţi în suferinţă şi care au nevoie de noi. În primele două zile ale campaniei de donare de sânge, jandarmii olteni, împreună cu inspectorul şef al unităţii, au adus speranţă pentru aproape 30 de persoane. Activitatea, la care participă jandarmi olteni şi personal civil, a debutat în data de 08 iunie a.c. şi se va desfăşura până la data de 14 iunie", a precizat sursa citată.

Prin această campanie jandarmii urmăresc şi să încurajeze populaţia să doneze sânge şi să crească gradul de conştientizare asupra nevoii de sânge.

Printre unităţile medicale care se confruntă cu o nevoie acută de sânge este şi Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, care a făcut apel la donatori în ziua precedentă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.