Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Canada a autorizat peste 160 de zboruri, fără pasageri, cu avionul 737 MAX al Boeing, deşi acest aparat de zbor este ţinut la sol în urma a două accidente

boeing.com
BOEING 737-800 NG

Canada a autorizat peste 160 de zboruri, fără pasageri, cu avionul 737 MAX al Boeing, deşi acest aparat de zbor este teoretic ţinut la sol din martie în urma a două accidente care au făcut sute de morţi, a dezvăluit luni postul public de televiziune CBC, citat de AFP, potrivit AGERPRES.

Avionul 737 MAX, aeronava vedetă a Boeing, are interdicţie de zbor de la 13 martie 2019, după două accidente apropiate în timp în Indonezia şi Etiopia, care au făcut în total 346 de morţi.

Conform datelor din satelit obţinute de CBC, companii canadiene au continuat să opereze zboruri în cursul ultimelor luni, "câteodată de mai multe ori pe săptămână".

Citește și: Problemele Boeing BUBUIE și în curtea Ryanair: 200 de milioane de pasageri ar putea rămâne la sol!

Zborurile au fost autorizate de Ministerul Transporturilor din Canada "pentru a deplasa avioanele spre diverse locuri în scopul mentenanţei şi depozitării sau pentru a le permite unor piloţi comandanţi de bord să îşi păstreze instruirea la zi", a precizat ministerul pentru AFP.

"Niciun pasager nu s-a aflat la bordul" acestor zboruri, a precizat el.

"E ca şi cum ai primi o palmă", a declarat, emoţionat, pentru CBC Chris Moore, care şi-a pierdut fiica de 24 de ani în accidentul avionului companiei Ethiopian Airlines, precizând că ea a decedat "din cauza acestei avion, iar ei se pregătesc totuşi pentru ziua când (aparatul de zbor) nu va mai fi imobilizat".

După prăbuşirea avionului companiei Lion Air (189 de morţi) la 29 octombrie 2019, tragedia aeronavei Ethiopian Airlines, la 10 martie 2019, a făcut 157 de morţi, între care şi 18 canadieni.

Acest al doilea accident a determinat Canada, care a urmat exemplul multor altor ţări, să îşi închidă spaţiul aerian pentru 737 MAX, cel mai nou model de avion al constructorului american.

Sistemul anti-blocare MCAS a fost suspectat a fi la originea celor două tragedii, iar Canada a transmis că va efectua propria evaluare a programului informatic.

Citește și: Epidemia de coronavirus închide economia Chinei pentru restul lumii - Wall Street Journal

În ultimele zece luni, criza 737 MAX a dus la demiterea directorului general al Boeing, Dennis Muilenburg, şi a afectat reputaţia aeronavei, căzută într-o gaură financiară estimată la peste 9,2 miliarde de dolari (8,3 miliarde de euro).

Accidentele cu cele două aeronave au determinat constructorul să suspende temporar producţia şi livrările.

La sfârşitul lunii ianuarie, noul şef al companiei, David Calhoun, a spus că producţia de 737 MAX ar urma să fie "relansată" până în luna iunie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.