Canada va interzice giganţilor chinezi ai telecomunicaţiilor Huawei şi ZTE să lanseze reţeaua 5G, după ani de tergiversare, a anunţat joi guvernul premierului Justin Trudeau, transmite AFP preluat de agerpres.
Această decizie mult aşteptată fusese amânată de guvernul canadian din cauza tensiunilor diplomatice dintre Ottawa şi Beijing din ultimii ani.
"Ne anunţăm intenţia de a interzice produsele şi serviciile Huawei şi ZTE în sistemele de telecomunicaţii din Canada", a declarat ministrul industriei François-Philippe Champagne într-o conferinţă de presă.
"Acest lucru urmează unei revizuiri complete de către agenţiile noastre de securitate şi în consultare cu cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri", a adăugat el.
Statele Unite au exclus deja Huawei de la implementarea tehnologiei 5G pe teritoriul lor, invocând riscuri de spionaj sau sabotare a reţelelor occidentale, acuzaţii pe care gigantul chinez de telecomunicaţii le neagă.
Alţi aliaţi ai Canadei care au urmat exemplul SUA sunt Regatul Unit, Japonia, Australia şi Suedia.
Relaţia diplomatică dintre Canada şi China s-a înrăutăţit la sfârşitul anului 2018 odată cu arestarea, la Vancouver, a directoarei financiare a Huawei, fiicei fondatorului companiei chinezeşti. Incidentul a marcat începutul unei crize diplomatice majore între cele două ţări, cu detenţia paralelă în China a doi canadieni. După aproape trei ani de proceduri, Meng Wanzhou a fost în cele din urmă eliberată la sfârşitul lunii septembrie 2021 şi a revenit în China, iar cei doi canadieni au fost eliberaţi.
Canada interzice giganţilor chinezi Huawei şi ZTE implementarea tehnologiei 5G pe teritoriul său
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3.944
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
3.944

72
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
72

4.128
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.128

63
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
63

2.771
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.771

46
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
46

73
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
73

7.847
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.847

55
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
55

85
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
85

50
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
50

2.030
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.030

8.286
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.286
















Comentează