Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Canada trimite armata să lupte cu flăcările mistuitoare: incendiile de vegetație distrug case şi clădiri

mediafax.ro
incendii vegetatie

Canada trimite forţele armate pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie care se răspândesc rapid în Columbia Britanică, a anunţat duminică premierul Justin Trudeau, în timp ce provincia vestică se confruntă cu flăcări ce au pus peste 35.000 de persoane sub ordin de evacuare, relatează BBC şi Reuters, potrivit news.ro.

Aproape 400 de incendii de vegetaţie fac ravagii în Columbia Britanică. Două incendii uriaşe din regiunea Shuswap au fuzionat peste noapte, distrugând case şi alte clădiri.

În sud, circulaţia către oraşul Kelowna, situat pe malul apei, a fost restricţionată, iar fumul incendiilor din apropiere a învăluit lacul Okanagan. Oraşul este situat la aproximativ 300 de kilometri est de Vancouver şi are o populaţie de aproximativ 150.000 de locuitori.

Incendiile au carbonizat deja case în West Kelowna, un oraş din apropiere cu 36.000 de locuitori.

La sute de kilometri mai spre nord, un alt incendiu uriaş continuă să se îndrepte spre oraşul Yellowknife. Termenul oficial de evacuare a oraşului - capitala provinciei Teritoriile de Nord-Vest - a expirat vineri. Un oficial local a declarat mai târziu în acea zi că aproape toţi locuitorii au plecat, fie cu maşina, fie cu avionul. Aproximativ 19.000 din cei 20.000 de locuitori ai oraşului au fost evacuaţi. Autorităţile au declarat că 39 de pacienţi au fost mutaţi dintr-un spital către alte facilităţi alternative vineri seara, aceştia fiind ultimii oameni care au fost evacuaţi din oraş.

În Columbia Britanică, ordinele de evacuare au crescut de la 15.000 de locuinţe vineri la cel puţin 35.000. Alte 36.000 de locuinţe se află sub aviz de evacuare. Provincia a impus starea de urgenţă vineri seara. Premierul Columbiei Britanice, David Eby, a impus, de asemenea, sâmbătă, o interdicţie de circulaţie, pentru a elibera spaţii de cazare pentru persoanele evacuate şi pompieri. Autostrada TransCanada a fost închisă în apropiere de Chase, la aproximativ 400 km nord-est de Vancouver, şi între Hope, la 150 km est de Vancouver, şi satul Lytton. Autostrada este principala arteră est-vest folosită de mii de automobilişti şi camionagii care se îndreaptă spre Vancouver, cel mai aglomerat port al ţării.

De asemenea, autorităţile au îndemnat oamenii să evite să se deplaseze în zonele afectate de incendii şi să evite să opereze drone pentru a face fotografii, pentru că împiedică munca pompierilor.

Alte incendii, favorizate de seceta severă, au fost semnalate aproape de graniţa cu SUA şi în nord-vestul Pacificului american. Chiar peste graniţă, în statul Washington, pompierii au luptat cu două incendii majore, incendiul Gray şi incendiul Oregon Road, care împreună au pârjolit peste 8.000 de hectare de teren forestier şi au distrus peste 100 de structuri. Autorităţile din Washington au confirmat că cel puţin o persoană a murit în incendiul Gray.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.