Canada face un pas înainte spre legalizarea sinuciderii asistate medical, guvernul liberal înaintând joi un proiect de lege care le va permite adulţilor conştienţi ce suferă de o boală incurabilă să apeleze la o astfel de soluţie, măsura aplicându-se deja în provincia Quebec, relatează AFP şi Reuters.
"Este un subiect extrem de personal care ne vizează pe toţi, dar şi pe familiile noastre", a declarat premierul Justin Trudeau, subliniind 'impactul semnificativ' al unei astfel de legi 'asupra vieţii zilnice a canadienilor'. Tatăl prim-ministrului a refuzat să fie tratat de cancer, murind în 2000.
Fără a ajunge până la eutanasie ca în Olanda, Belgia sau Luxemburg şi refuzând să vorbească, la fel ca în Suedia, de sinucidere asistată medical, ci de 'ajutor medical pentru a muri', Canada deschide posibilitatea ca adulţii să poată cere să li se pună capăt suferinţelor.
Un astfel de 'ajutor medical' va fi accesibil "adulţilor care îşi dau consimţământul şi sunt conştienţi şi care suferă de o boală gravă, incurabilă şi ireversibilă, şi prin urmare moartea este previzibilă", a precizat ministrul justiţiei, Jody Wilson-Raybould.
Textul nu conţine toate cele 21 de recomandări făcute de o comisie specială a Camerei Comunelor şi a Senatului, care a propus extinderea acestui 'ajutor medical pentru a muri' la minorii responsabili sau la pacienţii care suferă de tulburări psihologice.
Persoanele care vor înainta o astfel de cerere vor trebui să se prevaleze 'de doi martori independenţi' şi să obţină acordul a doi specialişti în sănătate care să poată atesta că este vorba de o 'alegere lucidă', a explicat Jody Wilson-Raybould.
Numai cetăţenii canadieni vor avea dreptul să ceară sinuciderea asistată medical.
Parlamentarii urmează să se pronunţe asupra legii în următoarele câteva săptămâni. Legea este de aşteptat să treacă, deoarece liberalii premierului Trudeau deţin majoritatea în parlament.
Sondajele arată că sinuciderea asistată medical are o susţinere puternică printre canadieni.AGERPRES
Canada va legaliza sinuciderea asistată medical
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

153
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
153

138
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
138

16
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
16

637
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
637

1.103
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.103

897
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
897

257
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
257

457
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
457

401
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
401

3.450
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.450

1.512
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.512

1.622
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.622

2.874
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.874
















Comentează