Candidații la prezidențiale se bat în averi: Geoană și Birchall conduc detașat, Lasconi și Ciolacu vin tare din urmă

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 09-10-2024

Actualizat: 09-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: digi 24

Candidații la alegerile prezidențiale se duelează în averi. Topul celor mai bogați candidați e condus de Ana Birchall și Mircea Geoană, care se laudă și cu imobile scumpe, dar și cu bani în conturi. Cel mai sărac candidat e George Simion, de la AUR, care trăiește din leafa de parlamentar.

Elena Lasconi stă bine la capitolul imobiliare, majoritatea obținute prin moștenire

Candidata USR la alegerile prezidențiale nu conduce mașini de lux, însă deține mai multe terenuri și clădiri, majoritatea dintre acestea fiind moștenite de soț, dar și prin cumpărare.

Potrivit propriei declarații de avere, Elena Lasconi, candidata la prezidențialele din 2024 din partea Uniunii Salvați România, deține un teren cumpărat în județul Argeș, cu o suprafață de 4.924 mp, plus încă șase terenuri moștenite prin intermediul soțului, în Olt, Ilfov și Constanța, de 37.500 mp, 2.500 mp, 700 mp, 500 mp, 1.150 mp și 20.000 mp.

La capitolul clădiri, Elena Lasconi are două cumpărate în București și Argeș, de 98,64 mp, respectiv 65 mp, dar și două moștenite prin intermediul soțului, de 70,71 mp și 58,52 mp.

Candidata USR conduce o mașină Opel fabricată în anul 2007, pe care a cumpărat-o.

Nu are bijuterii, obiecte de artă sau de patrimoniu care să însumeze 5.000 de euro, dar nici bunuri mobile sau imobile întrăinate cu o valoare mai mare de 3.000 de euro.

Lasconi nu are, conform declarației de avere, nici conturi sau depozite bancare care să depășească suma de 5.000 de euro, total.

Totuși, ea are datorii de 288.134,02 lei și 100.000 de lei la Banca Transilvania, dar și o datorie de 25.000 de lei către un alt creditor.

Cât privește relația acesteia cu partidul, Lasconi a notat în declarația de avere că are împrumuturi acordate în nume personal de 33.000 de lei, în relație cu USR, însă nu a primit cadouri, potrivit aceleiași declarații.

Cât privește veniturile obținute, Lasconi a declarat că acestea se referă la salariul obținut de la Primăria Câmpulung Muscel, unde este primar. Vorbim despre suma de 150.717 lei anual, la care se adaugă salariul soțului acesteia, de 75.600 lei. El este consilier la Camera Deputaților.

Mircea Geoană, proprietăți, mașini de lux și investiții

Conform declarației sale de avere, candidatul independent la președinția României Mircea Geoană deține un teren de 1000 mp în comuna Corbeanca, județul Ilfov, dobândit prin cumpărare în anul 2001. Cea mai mare parte a veniturilor sale provine din funcția de Secretar General Adjunct la NATO.

În ceea ce privește clădirile, el are un apartament de 98 mp în București, dobândit prin donație în 1988, deținut în proporție de 1/2, și o clădire de 210 mp în București, achiziționată în 2015 prin cumpărare.

Geoană are două autoturisme marca Lexus, fabricate în 2019 și 2008, ambele dobândite prin cumpărare. De asemenea, el deține obiecte de mobilier, icoane din lemn, sticlă și tablouri, dobândite în 2011, evaluate la 15.000 RON, obiecte decorative din argint, cristal, bronz, porțelan și sticlă, dobândite în 2011, cu o valoare estimată de 52.000 RON, și bijuterii și obiecte de cult, dobândite între 1985 și 2024, evaluate la 350.000 RON.

În 2024, Geoană a vândut un apartament pentru suma de 220.000 Euro și a donat un autoturism evaluat la 40.000 Euro. La capitolul active financiare, Geoană dispune de mai multe conturi bancare, inclusiv un cont la NATO cu sold de 167.445 Euro, un cont la ING Belgia cu sold de 255.305 Euro și conturi la BCR Romania, cu solduri în diverse valute, inclusiv 10.568 RON și 504 Euro.

De asemenea, el deține bonduri emise de statul român, în valoare totală de 25.000 USD, și acțiuni la Montel Residence SRL, al cărei unic proprietar este, cu o valoare totală estimată la 702.208 RON.

Veniturile anuale ale lui Mircea Geoană din funcția de Secretar General Adjunct la NATO se ridică la 240.000 Euro. De asemenea, el obține venituri din chirie în valoare de 45.000 RON și pensie de la Ministerul Afacerilor Externe în valoare de 104.400 RON. Alte surse de venit includ drepturi de autor pentru o carte, în valoare de 28.771 RON, și dividende de 25.000 RON de la Top Cont SRL, respectiv 14.500 RON de la MG International Strategic Consulting Group SRL.

Kelemen Hunor are trei case, patru mașini, un teren și obiecte scumpe de artă

Trei case, patru mașini și un teren imobiliar, a declarat Hunor Kelemen, candidatul UDMR la președinția României, în documentele sale oficiale, o avere ce cuprinde atât proprietăți imobiliare, cât și bunuri mobile, active financiare și venituri din funcții publice.

Potrivit declarației de avere, Kelemen deține un teren intravilan de 1500 m² în județul Harghita, achiziționat în anul 2003. De asemenea, el este coproprietar al unei case de locuit de 119,85 m² în județul Cluj, cumpărată în anul 2010, cu o cotă parte de 2/5, precum și al unei alte case de locuit din Cluj, cu aceeași suprafață, achiziționată în 2017, unde deține o cotă de 1/2. În județul Harghita, Kelemen deține integral o casă de locuit de 200 m², construită în 2003.

În ceea ce privește autovehiculele, Kelemen a achiziționat un autoturism marca Ford, fabricat în 2004, un autoturism Toyota, fabricat în 2020, și un autovehicul Honda, fabricat în 2022. În plus, el deține și un autoturism Skoda din 2013, toate dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare.

La capitolul bunuri de valoare, Kelemen a declarat o colecție de tablouri de artiști contemporani, achiziționată între 2006 și 2010, a cărei valoare este estimată la 6.000 EUR.

Conturile sale bancare sunt diversificate, incluzând sume importante. În Banca Transilvania, el deține 609.565 RON într-un cont curent deschis în 2017, iar în BRD Groupe Societe Generale are un alt cont curent cu un sold de 169.856 RON, deschis în 2008. În euro, Kelemen deține 10.059 EUR într-un cont la Banca Transilvania, deschis în 2021. De asemenea, în Banca Transilvania, în alte conturi și fonduri de investiții, are sume ce variază între 5.200 și 30.000 RON. Alte conturi sunt deschise la ING Bank și OTP Bank.

Veniturile realizate de Kelemen din activitatea sa politică includ un salariu anual de 115.170 RON din funcția de viceprim-ministru la Secretariatul General al Guvernului, precum și 72.277 RON din activitatea sa la Camera Deputaților. De asemenea, Kelemen are din partea UDMR un venit anual de 220.008 RON. Soția sa a obținut un salariu de 140.781 RON de la Uniunea Democrată Maghiară din România.

Premierul Marcel Ciolacu e printre cei mai bogați candidați, face bani din investiții

Premierul Marcel Ciolacu este printre cei mai bogați candidați la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu a avut o indemnizație de 102.000 lei anual ca premier, potrivit declarației sale de avere postată pe site-ul BEC.

Liderul PSD deține, conform documentului citat, două terenuri în Buzău, de 387 și de 62 de metri pătrați, dar și două imobile, tot în Buzău. Unul dintre ele are 281 de metri pătrați, iar cel de-al doilea 43 de metri pătrați.

De asemenea, candidatul PSD la prezidențiale deține mai multe conturi bancare, în lei și euro, în valoare de peste 110.000 de lei, dar figurează și cu credite de 35.000 de lei. El are și plasamente, investiții și împrumuturi acordate de aproape 500.000 de lei.

La capitolul venituri, Marcel Ciolacu a încasat ca indemnizație de la Camera Deputaților peste 75.000 de lei anual, iar ca indemnizație de prim-ministru 102.000 de lei anual. Declarația de avere a fost întocmită în 30 septembrie 2024.

George Simion trăiește din salariu, dar a primit 60.000 de euro cadou

Potrivit declarației sale de avere, George Simion, candidatul la prezidențialele din 2024, din partea AUR, nu are o avere considerabilă, întreținându-se din salariul de deputat. Conform declarației de avere a lui George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale 2024 nu pare să facă parte din categoria oamenilor politici înstăriți.

Liderul AUR nu are terenuri, clădiri sau mașini, dar nici bijuterii, obiecte de artă, obiecte care fac parte din patrimoniul național, care să depășească suma de 5.000 de euro.

Mai mult, potrivit declarației de avere, Simion nu are bunuri mobile care să depășească suma de 3.000 de euro fiecare și nici imobile înstrăinate în ultimele 12 luni.

Nu are nici conturi sau depozite bancare, fonduri de investiții sau carduri de credit care să depășească suma totală de 5.000 de euro.

În schimb, George Simion a declarat că a primit suma de 60.000 de euro cadou pentru botezul copilului său.

În ceea ce privește veniturile salariale obținute, politicianul se întreține din salariul primit de la Camera Deputaților, cu o valoare anuală de 137.402 de lei, la care se adaugă salariul soției sale, Ilinca Simion, de 8.250 de lei, aceasta lucrând în Educație.

Nicolae Ciucă cumulează salariul de la Senat cu pensia și trece de 200.000 de lei

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, deține o casă, două mașini, două terenuri și a realizat venituri de peste 232.000 de lei din pensie, la care se adaugă indemnizațiile de premier și președinte al Senatului.Nicolae Ciucă deține două terenuri, de 2.800, respectiv 598 de metri pătrați, unul în județul Dolj și celălalt în Ilfov.

De asemenea, liderul PNL are o casă de 232 de metri pătrați în Ilfov și două mașini.

Candidatul liberal la prezidențiale are în depozite bancare sau fonduri de ionvestiții peste 330.000 de lei și un credit de 100.000 de lei.

El a obținut ca indemnizație de prim-ministru, în perioada ianuarie-iunie 2023, peste 105.000 de lei, iar ca indemnizație de președinte al Senatului, în perioada iunie-decembrie 2023, peste 94.000 de lei.

Totodată, el a obținut din pensii peste 232.000 de lei. Declarația de avere a fost întocmită în 2 octombrie 2024 și a fost publicată pe site-ul BEC.

Ana Birchall are o avere de peste 23 de milioane de euro

23 de milioane de euro reprezintă valoarea investițiilor pe care Ana Birchall, candidata la președinție, le deține în companii private străine, conform declarației sale de avere. Același document menționează și numeroase alte bunuri și active, care relevă o situație financiară solidă.

Pe lângă investițiile substanțiale în companii, Ana Birchall deține mai multe proprietăți, inclusiv terenuri și apartamente în județele Suceava și Prahova, achiziționate între 1997 și 2008. Printre acestea se numără un teren extravilan în Suceava, de 14.000 de metri pătrați, dobândit în 2002, și un apartament de 50 de metri pătrați achiziționat în 1997.

Valoarea bijuteriilor sale ajunge la 65.000 de euro, acestea fiind dobândite între 1996 și 2023. Totodată, Birchall deține lingouri de aur în valoare de 411.686,75 de euro, achiziționate în perioada 2011-2024.

Conturile și depozitele bancare ale candidatei sunt răspândite în mai multe instituții financiare din România și din străinătate. În conturile sale din România, la BCR și Banca Transilvania, se regăsesc sume importante, printre care 143.533,28 lei, 586,62 dolari și 10.000 de euro. La City Bank din SUA, deține 13.608,32 dolari, în timp ce în conturile deschise la HSBC Hong Kong se află 52.106 dolari.

Birchall a încasat venituri anuale de 48.000 de dolari din cedarea folosinței unor bunuri din SUA, în timp ce în România a obținut 18.265 de lei din aceleași surse. În plus, candidata a câștigat 72.175 de lei, 15.255 de dolari și 2.470 de euro din încasări provenite din cupoane pentru titluri de stat.

Pe lângă veniturile proprii, soțul Anei Birchall contribuie cu un venit anual de 1.200.000 de dolari, provenit din salariul său.

Veniturile din dobânzi sunt și ele menționate în declarația de avere, iar Societatea Națională "Nuclearelectrica" SA i-a oferit un salariu și o diurnă în valoare totală de 536.744 de lei.

Ludovic Orban se laudă cu o mașină veche de 17 ani și cu indemnizația de deputat

Ludovic Orban, candidatul din partea Forța Dreptei la Președinția României, are inclus în declarația sa de avere un singur automobil, model Volkswagen, vechi de 17 ani. Ca bunuri imobile, Orban deține o casă de locuit situată în Ilfov, cu o suprafață de 200 mp și o cotă-parte de 50%.

Activele financiare ale lui Orban includ mai multe conturi și depozite bancare. La Banca Comercială Română, el are un cont curent cu o valoare totală de 13.103 euro (5.076 EUR + 8.027 EUR). La Banca Transilvania S.A., acesta deține un depozit bancar în valoare de 28.939 euro, iar la Unicredit Bank, suma disponibilă este de 56.021 lei. În ultimul an fiscal, veniturile realizate de Ludovic Orban din salarii, în calitate de deputat la Camera Deputaților din București, s-au ridicat la 131.412 lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri