Fostul general Prabowo Subianto, candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Indonezia, a făcut apel vineri împotriva victoriei lui Joko Widodo, invocând "fraude masive", neconfirmate de organul indonezian de supraveghere electorală sau de observatorii independenţi, relatează AFP potrivit Agerpres.
Această contestare a rezultatelor scrutinului prezidenţial a provocat în cursul săptămânii cele mai grave manifestaţii pe care le-a cunoscut Jakarta în ultimul deceniu, cu cel puţin şapte morţi şi sute de răniţi.
Prabowo Subianto, general în retragere, a fost în strânsă legătură cu regimul dictatorului Suharto care s-a prăbuşit în 1998. El a denunţat o fraudă masivă la alegerile prezidenţiale care au avut loc la 17 aprilie.
Vineri, echipa sa de jurişti a depus o cerere în anulare a rezultatelor anunţate de Curtea Constituţională a Indoneziei, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului. Curtea este aşteptată să anunţe o decizie pe această temă la sfârşitul lui iunie.
Fostul general Subianto a mai pierdut o bătălie similară în iunie 2014, an în care Joko Widodo l-a învins prima dată.
Rezultatele oficiale ale scrutinului din aprilie, publicate în această săptămână şi anunţând victoria celui din urmă, au provocat proteste din partea susţinătorilor lui Subianto, mai întâi paşnice, dar care au degenerat rapid.
Peste 400 de manifestanţi au fost arestaţi, iar situaţia s-a calmat cu începere de joi, potrivit poliţiei.
"Şapte protestatari şi-au pierdut viaţa şi nouă poliţişti au fost răniţi", a declarat joi purtătorul de cuvânt al poliţiei, Muhammad Iqbal.
Serviciile medicale din Jakarta au anunţat la rândul lor circa 900 de răniţi, notează AFP
Candidatul învins la alegrile prezidenţiale din Indonezia face apel
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.207
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.207

2.058
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.058

565
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
565

3.677
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.677

72
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
72

1.843
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.843

95
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
95

155
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
155

109
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
109

79
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
79

53
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
53

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33

49
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
49
















Comentează