Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Candidatul USR PLUS la primăria Timișoarei propune un summit la nivel înalt pe tema inovării prin diversitate

alianta 2020 usr plus

Candidatul USR PLUS la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că îi va propune preşedintelui României, Klaus Iohannis, să invite în municipiu toţi şefii statelor care au minorităţi în Banat, pentru o dezbatere pe tema inovării prin diversitate, pe care o consideră "definitorie de viitor, pentru continentul european".

El a subliniat, în discursul susţinut, că vrea să scoată Timişoara din izolare şi să creeze punţi diplomatice şi culturale care să reaşeze oraşul pe harta Europei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV - Troc avansat în PSD: Locuri eligibile la parlamentare, la schimb cu securizarea unor primării importante (surse)

"Timişoara a fost un oraş european cu mult timp înainte de a exista Uniunea Europeană şi va fi un oraş european care va avea ceva de spus pentru că, momentan, este aproape invizibilă pe harta Europei; avem puţini turişti, faptul că suntem Capitală Culturală Europeană în 2023 încă nu este valorificat în promovarea oraşului şi avem un primar (Nicolae Robu - n.r.) care nu ştie să reprezinte decât propriile glume şi orgolii. (...). Eu am multe idei şi planuri despre cum putem repune Timişoara pe harta Europei. Una dintre acestea este că am intenţia să-l rog pe preşedintele Klaus Iohannis să invite şefii de stat ai ţărilor care au în Timişoara reprezentanţi ai minorităţilor istorice din Banat (Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Cehia, Bulgaria), alături de România, să vină la Timişoara la un summit la nivel înalt, pentru a dezbate această temă de inovare prin diversitate, pentru că cred că aceasta este tema definitorie de viitor pentru continentul european. Sper că vom avea la Timişoara peste un an sau doi ani o astfel de întâlnire, în care putem să transmitem un astfel de mesaj al tradiţiei noastre de Banat multicultural şi Timişoara, capitala Banatului, dar şi un mesaj al valorilor europene care tocmai din această regiune a Europei de Este s-au născut şi s-au răspândit în toată Europa", a afirmat Dominic Fritz.

El a adăugat că un oraş cu istoria Timişoarei, cu valori, cu diversitate şi experienţă multiculturală trebuie să joace un rol mult mai puternic pe continent, tocmai pentru că celelalte oraşe şi ţări au ceva de învăţat din experienţa timişoreană.

"Dacă reuşim să trăim împreună cu respect şi toleranţă, indiferent de religie şi etnie, dacă reuşim să fructificăm diversitatea noastră, atunci suntem şi inovatori. Povestea Timişoarei este una a inovaţiei născute din diversitate. Idei noi nu se nasc decât acolo unde sunt oameni diferiţi şi unde ai deschiderea să înţelegi această diferenţă şi să o respecţi. Europa are nevoie de povestea Timişoarei, dar pentru aceasta avem nevoie şi de o administraţie care înţelege povestea aceasta, valorile Timişoarei şi care le poate transmite la nivel european. Am văzut cât de important este să ai oameni care să ştie să creeze poduri de colaborare cu alte oraşe, state, regiuni. Aceasta va fi cheia pentru prosperitatea şi reputaţia Timişoarei în următorul deceniu, pentru că Timişoara nu este o insulă", a detaliat Fritz.

Citește și: FOTO - Guvernul a angajat fără concurs o cântăreață, de numai 24 de ani, pentru a monitoriza spitalele regionale

Candidatul USR PLUS a mai adăugat că, deşi nu este cetăţean român, ci german, el şi Timişoara sunt "o poveste de dragoste", iar de astfel de poveşti Europa are nevoie.

La conferinţa de presă a candidaţilor USR PLUS de la Timişoara a participat şi liderul PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş, care a afirmat că votând această alianţă pe 27 septembrie, România are şansa de "a decupla de la butoane" acei politicieni care de 30 de ani au avut posibilitatea să dezvolte România, dar nu au făcut-o.

"Obiectivul nostru, după alegerile locale, este nu doar să dăm oameni competenţi în administraţia publică, ci şi să facem o breşă în magma construită decenii de vechea clasă politică, prin primarii pe care-i veţi alege, prin consilierii locali, o breşă în administraţia publică prin care noi vrem să scoatem la lumină cât mai multe lucruri din consiliile locale, pentru că la lumină nu se fură sau se fură mai greu", a spus Dacian Cioloş.

Eurodeputatul a mai afirmat că obiectivul Alianţei USR PLUS este să intre şi la guvernare şi să schimbe şi de la nivel local şi central lucrurile în bine, în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.