Canicula îi pune la pământ pe români! Raed Arafat: '65 de persoane au fost spitalizate după ce li s-a făcut rău pe stradă'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-07-2022

Actualizat: 25-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șeful DSU, Raed Arafat, a făcut bilanțul victimelor arșiței din cea mai fierbinte zi din acest an. Sâmbătă, 69 de persoane au avut nevoie de primul ajutor după ce li s-a făcut rău pe stradă, din cauza căldurii.

„În cele 3277 de puncte de hidratare și de prim ajutor care sunt deschise au cerut sprijin 1902 persoane din care 4 au necesitat să fie transportate la spital. Serviciul de Ambulanta și SMURD au avut interveniții la 69 de persoane in spatii publice pe probleme corelate cu căldura, din care 65 au fost transportate la spital”, a declarat Raed Arafat pentru B1 TV.

Raed Arafat a transmis că oricine poate intra în punctele de prim ajutor puse la dispoziție de autoritățile locale, pentru a se răcori.

Principalele reguli pe care trebuie să le respecte orice persoană în zilele caniculare sunt:

Să se expună cât mai puțin la soare și la temperaturi ridicate

Să stea acasă între orele 11:00 și 18:00

Dacă trebuie să iasă, să fie îmbrăcați corespunzător, să își acopere capul și dacă se simt rău, să intre într-un magazin sau într-o farmacie

Să bea 2 l de litri de apă zi

Să se adreseze numărului 112 dacă au probleme

Să intre în punctele puse la dispoziție de autoritățile locale pentru apă sau primul ajutor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri