Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Captură la Constanța': Șofer prins drogat la scurt timp după ce vândut cocaină de 15.000 lei - A fost testat cu aparatul drugtest

Politia Romana

Captură la Constanța': Șofer prins drogat, la scurt timp după ce vândut 50 de grame de cocaină, pentru 15.000 lei - A fost testat cu aparatul drugtest

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost prins în trafic, la Constanţa, la scurt timp după ce ar fi vândut unei persoane 50 de grame de cocaină, în schimbul a 15.000 de lei. Asupra lui au fost găsite şi 32 de grame de cocaină, precum şi 3.900 de euro şi 1.800 de lei. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină, informează news.ro.

”La data de 1 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanţa, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 36 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Bărbatul a fost prins la scurt timp după ce ar fi vândut unei persoane 50 de grame de cocaină, în schimbul a 15.000 de lei. Autoturismul condus de acesta a fost interceptat în trafic”, anunţă Poliţia Română.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 32 de grame de cocaină, precum şi 3.900 de euro şi 1.800 de lei.

”La faţa locului, a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, care a testat conducătorul auto cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în sânge”, precizează Poliţia.

Bărbatul a fost trimis în judecată într-o altă cauză, pentru săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natură. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de persoana bănuită.

”Aceasta a fost condusă şi încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie formulată, la instanţa de judecată, propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, se menţionează în comunicatul Poliţiei.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La acţiune, au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.