"În privinţa infrastructurii, a fost astăzi aprobat în cadrul şedinţei de guvern memorandumul cu tema 'Aprobarea semnării acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice privind construirea, exploatarea, întreţinerea şi repararea podului de frontieră rutier între cele două state peste râul Prut, între localităţile Ungheni din România şi Ungheni din Republica Moldova'. Podul de peste Prut de la Ungheni figurează printre proiectele prioritare de cooperare dintre România şi Republica Moldova, sunt incluse în foaia actualizată de parcurs, semnată în toamna anului trecut, iar în cazul României construcţia acestui pot face parte din lucrările de la Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni, cuprinsă în masterplanul general de transport al României, lucrări eligibile pentru finanţare din fonduri europene pentru perioada de programare 2014-2020, dacă se activează clauza de reformă structurală", a declarat Dan Cărbunaru, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, informează Agerpres.
Cărbunaru: La Chişinău se va semna un acord privind realizarea podului rutier de peste Prut, de la Ungheni
Guvernele României şi Republicii Moldova urmează să semneze, vineri, la Chişinău, într-o şedinţă comună, un acord privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice privind construirea, exploatarea, întreţinerea şi repararea podului de frontieră rutier de peste Prut, de la Ungheni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

492
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
492

875
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
875

1.498
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.498

1.107
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.107

844
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
844

786
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
786

3.146
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.146

2.474
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.474

2.533
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.533

3.347
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.347

776
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
776

2.411
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.411

2.420
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.420
















Comentează