Medicul Mircea Beuran a declarat, în cadrul emisiunii „Altceva cu Adrian Artene”, că Ion Iliescu a fost un „pacient model”. Fostul președinte al României a respectat cu strictețe indicațiile medicale și a dat dovadă de o disciplină remarcabilă în relația cu echipa sa de îngrijire.
„A fost un pacient exemplar. Nu comenta tratamentele, nu punea întrebări inutile și înțelegea foarte bine ce are de făcut. Avea o relație echilibrată cu medicii, iar respectul era reciproc”, a spus Beuran, adăugând că fostul șef de stat a fost conștient până în ultimele clipe de gravitatea afecțiunii sale, conform News.ro.
Medicul a mai precizat că, deși vârsta înaintată și diagnosticul sever i-au afectat treptat starea de sănătate, Ion Iliescu a rămas lucid și demn până la final.
Ion Iliescu a murit marți, la vârsta de 95 de ani. El suferea de cancer pulmonar, era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" din Capitală, unde a mers la cerere.
Comentează