Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Care sunt opiniile constituționale ale lui Klaus Johannis

inquamphotos.com / Octav Ganea
prima zi d scoala Iohannis

Care este momentul zero pentru USL? Opiniile diferă. Mulți zic că aceasta a fost prefigurată în înțelegerile politice de pe vremea lui Tăriceanu. Eu, însă, cred că USL a fost creată în momentul în care PNL l-a propus pe Klaus Iohannis ca prim-ministru (2009) iar PSD a acceptat. Este un moment despre care dreapta nu vorbește, după cum nu vorbea nici de rădăcinile socialiste ale lui Băsescu. Dar asta nu înseamnă că momentul nu a existat.

Iohannis este bunicul USL (cei doi tați fiind Ponta și Antonescu). Prin proiectul Iohannis 1, s-a exprimat pentru prima dată principala doctrină constituțională a USL (poate și singura): Parlamentul este îndreptățit să își aleagă Primul Ministru.

Nu doar atât, dar a susținut referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Dincolo de alte considerente circumstanțiale, scopul referendumului a fost să se evite situația în care Băsescu numește de capul său un prim-ministru, pe care îl impune apoi cumpărând și șantajând parlamentari.

Nu doar atât, dar Klaus Iohannis nu a renegat și nu s-a dezis niciodată nici de aceste momente. Singura situație când a luat o anume distanță politică față de viziunea USL asupra constituției a fost în campania electorală din 2016. Dar, și atunci, câtă timiditate:

„Dacă la scurt timp după alegeri apare o reconfigurare în Parlament si se schimba Guvernul prin moțiune de cenzura, atunci sigur ca se aplica protocolul ACL și Cătălin Predoiu va fi prim ministru.” spunea candidatul Iohannis, citat de Ziare.com.

Da, au existat atunci semne și sugestii discrete, dar nimic mai mult. Iar acele semne și sugestii nu au fost puse niciodată în practică.

Altfel spus, în întreaga sa carieră ca politician național, Klaus Iohannis a susținut, mai molatic sau mai ferm, ideea conformă căreia Premierul este ales de Parlament și nu impus de Președinte. Acest gen de abordare este, dealtfel, în concordanță cu cariera sa politică. Dacă Băsescu era un om al haosului (mai mult sau mai puțin creativ), Iohannis este un om al ordinii. Băsescu venea dintr-un partid (PD) care abia depășea teama de pragul electoral. Iohannis câștigase alegerile în județul său fără drept de apel.

Nu avem motive să credem că alta este concepția sa acuma. Dacă ar fi altfel, ar putea să ne spună. Există moduri de a afirma puterea președintelui care sunt suficient de vagi și nu încurajează o eventuală suspendare dar care pentru PNL ar fi un semnal clar. Un PNL mai puternic ar ușura sarcina președintelui.

Nu vreau să spun că Președintele nu va încerca să forțeze pe față un guvern PNL sau PNC. Politica este și arta de a-ți prioritiza principiile. Dar istoria sa politică sugerează puternic că încearcă să evite să se ajungă până acolo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.