DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Carmen Dan a numit un nou rector la Academia de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza': Cel vechi e acuzat că hărțuise sexual o studentă

Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti,

Comisarul şef de poliţie Adrian Iacob a fost numit în funcţia de rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, începând de vineri, prin ordin al ministrului Carmen Dan. Adrian Iacob ocupa această funcţie din luna ianuarie, când a fost împuternicit pentru şase luni, în urma demisiei lui Daniel Torje, acuzat de hărţuire sexuală de către o studentă.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin ordin al ministrului Carmen Dan, comisarul şef de poliţie profesor universitar doctor Iacob Adrian a fost numit în funcţia de rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, începând cu data de 20 aprilie.

Citește și: Elena Udrea a ales bine unde să se refugieze! Iată de ce

Ofiţerul ocupă funcţia de rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" după ce a fost ales, prin vot, de către cadrele didactice ale universităţii şi, ulterior, confirmat de către Ministrul Educaţiei Naţionale, conform legii, precizează MAI.

În luna ianuarie, comisarul şef de poliţie Adrian Iacob a fost împuternicit în funcţia de rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, pentru o perioadă de şase luni. În vârstă de 41 de ani, Iacob este absolvent al Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie şi şi-a început cariera în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în anul 1998, ca ofiţer de poliţie judiciară. El a ocupat mai multe funcţii, printre care decan al Facultăţii de Poliţie, şef al Catedrei de Ordine Publică şi director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat.

Citește și: Un cunoscut om de afaceri, eliberat! Fusese condamnat la ani grei închisoare, pentru fapte de corupție

MAI anunţa în ianuarie, la momentul împuternicirii lui Iacob, că mandatul noului rector este organizarea ”în cele mai bune condiţii a examenelor de absolvire şi a celor de admitere în Academia de Poliţie şi menţinerea unui climat organizaţional riguros, specific unei instituţii de învăţământ superior care pregăteşte ofiţerii de carieră ai Ministerului Afacerilor Interne”.

Fostul rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”,Daniel Costel Torje, a anunţat în 12 decembrie 2017, că demisionează după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală de către o studentă la Drept în anul III. Daniel Costel Torje ocupa funcţia de rector al Academiei de Poliţie din martie 2016.

Citește și: Cioloș a dat cărțile pe față! Din ce trăiește fostul premier .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.