Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carmen Dan îi atacă pe magistrații care protestează: 'Este prima categorie care încalcă legea. Nu este un lucru de apreciat'

Inquam Photos / Octav Ganea
carmen dan MAI

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a spus marţi că protestul magistraților nu este de apreciat. De asemenea, Dan spune că până acum nu există informaţii cum că protestul ar fi dus la blocarea unor dosare lucrate de poliţişti, sub coordonarea lor.

Citește și: Analiză: cinci cifre CHEIE pentru a înțelege realitatea cotidiană din Coreea de Nord

"Poliţia de Frontieră continuă să îşi facă datoria. Eu sper să depăşim această perioadă şi toată lumea să înţeleagă că toate categoriile profesionale trebuie să îşi exercite atribuţiile cu responsabilitate. Nu ştiu dacă este salutar că o categorie, care e ţinută în primul rând de respectarea legii, este prima care o încalcă. Este greu să fac eu aceste aprecieri", a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, întrebată despre protestul magistraţilor.

Prezentă la bilanţul activităţii pe 2018 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Carmen Dan nu a dorit să comenteze despre motivele pentru care magistraţii protestează, afirmând însă că acţiunea acestora "nu este un lucru de apreciat".

Citește și: Scandalul OUG 7/2019: Uniunea Naţională a Judecătorilor propune opt modificări la ordonanţa promovată de Tudorel Toader

"Pot doar să constat că nu este un lucru de apreciat şi îmi doresc ca foarte repede şi această categorie profesională să conştientizeze că este nevoie de contribuţia ei în egală măsură ca de contribuţia celorlalte instituţii ale statului", a precizat ministrul de Interne.

Întrebată dacă până în prezent i-au fost semnalate blocaje în anchetele poliţiştilor, aflate sub coordonarea procurorilor, ea a răspuns: "Nu mi-au raportat colegii mei nicio astfel de situaţie. După cum am spus, noi continuăm să ne facem treaba. Sunt dosare pe care le instrumentează Poliţia Română, dosare pe care le instrumentează şi Poliţia de Frontieră, şi sper ca şi din cealaltă parte să existe reciprocitate".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.