Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia, favorita numărul 4, a debutat cu dreptul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, învingând-o fără probleme, cu 6-3, 6-0, pe Katherine Sebov (Canada), într-o partidă disputată marţi la Melbourne, potrivit Agerpres.
Garcia, care a obţinut calificarea în doar 65 de minute, va juca în turul secund împotriva unei alte reprezentante a Canadei, Leylah Fernandez, finalistă la US Open în 2021, care a eliminat-o la rândul ei în două seturi, 7-5, 6-2, pe franţuzoaica Alize Cornet.
O altă favorită a competiţiei de la antipozi, belarusa Arina Sabalenka (nr. 5), a dispus în meciul de debut, cu 6 -1, 6-4, de cehoaica Tereza Martincova, după o oră şi nouă minute de joc.
Câştigătoarea trofeului la Adelaide International 1, turneu derulat în urmă cu o săptămână, Sabalenka o va avea ca adversară în turul secund pe americanca Shelby Rogers, învingătoare cu 6-4, 6-3 în faţa olandezei Arianne Hartono, venită din calificări.
Dacă va trece de Rogers, Sabalenka ar putea da peste belgianca Elise Mertens, fosta sa parteneră de dublu, în turul al treilea. Cap de serie numărul 26, Mertens a trecut marţi în trei seturi, 3-6, 7-6 (7/3), 6-1, de spaniola Garbine Muguruza, fostă nr. 1 mondial şi finalistă la Australian Open în 2020.
Rezultate - turul 1:
Karolina Pliskova (Cehia/N.30) - Xiyu Wang (China) 6-1, 6-3
Katie Volynets (SUA) - Evghenia Rodina (Rusia) 6-3, 6-2
Taylor Townsend (SUA) - Diane Parry (Franţa) 6-1, 6-1
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.19) - Ysaline Bonaventure (Belgia) 6-2, 6-1
Leylah Fernandez (Canada) - Alize Cornet (Franţa) 7-5, 6-2
Caroline Garcia (Franţa/N.4) - Katherine Sebov (Canada) 6-3, 6-0
Arina Sabalenka (Belarus/N.5) - Tereza Martincova (Cehia) 6-1, 6-4
Shelby Rogers (SUA) - Arianne Hartono (Olanda) 6-4, 6-3
Elise Mertens (Belgia/N.26) - Garbine Muguruza (Spania) 3-6, 7-6 (7/3), 6-1
Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) - Martina Trevisan (Italia/N.21) 6-3, 6-2
Camila Giorgi (Italia) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 6-0, 6-1
Kimberly Birrell (Australia) - Kaia Kanepi (Estonia/N.31) 3-6, 7-6 (7/4), 6-1
Linda Fruhvirtova (Cehia) - Jaimee Fourlis (Australia) 6-0, 6-4
Caroline Garcia a debutat cu dreptul la Australian Open
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

24
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
24

31
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
31

48
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
48

55
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
55

76
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
76

75
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
75

4.152
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.152

1.933
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.933

141
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
141

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

84
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
84

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

59
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
59
















Comentează