Vladimir Putin a vorbit recent despre valoarea Groenlandei, pe care Statele Unite intenționează să o achiziționeze, în ciuda opoziției Danemarcei. Conform liderului de la Kremlin, prețul terenului ar putea varia între 200 de milioane și un miliard de dolari, în funcție de modul de calcul, notează Euronews.
Cu cât s-a vândut Alaska
Putin a amintit că Rusia are un precedent în tranzacții teritoriale, evocând vânzarea Alaskăi către Statele Unite în 1867 de către țarul Alexandru al II-lea pentru 7,2 milioane de dolari.
Aceasta echivalează cu aproximativ 4,73 dolari pe kilometru pătrat, sumă care ar corespunde, la valoarea actuală, la circa 158 de milioane de dolari, după cum a estimat președintele rus.
Cât ar plăti Putin pe Groenlanda
Astfel, dacă ar fi să se aplice aceeași formulă ca în cazul Alaskăi, valoarea insulei ar fi de aproximativ 200-250 de milioane de dolari, iar luând în considerare prețul aurului de la acea vreme, suma ar putea ajunge aproape de un miliard.
Rusia are un trecut în ceea ce privește vânzările de teritorii. În același timp, liderul rus a precizat că situația actualănnu implică direct Rusia, dar și-a exprimat încrederea că Statele Unite și Copenhaga vor ajunge la un acord rezonabil.
Interesul american pentru Groenlanda a fost confirmat de Donald Trump, care a menționat că Washingtonul colaborează cu NATO pentru un acord privind insula, pe care l-a descris ca fiind „cu adevărat fantastic”.
În trecut, SUA au încercat să achiziționeze Groenlanda și Islanda încă din anii 1860, dar inițiativele nu au fost aprobate de Congres. În 1946, președintele Harry Truman a oferit 100 de milioane de dolari pentru Groenlanda, însă negocierile nu au avut succes.





























Comentează