Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cât de bună e tehnologia ARN mesager? Vaccinul antigripal de la Moderna dă rezultate mai slabe decât ale serurilor existente

Agerpres
Moderna

Compania americană Moderna a anunţat vineri că vaccinul său experimental dezvoltat împotriva gripei şi bazat pe tehnologia ARN mesager a furnizat rezultate promiţătoare într-o fază incipientă a unui studiu clinic, dar mai slabe decât cele generate de serurile de acelaşi tip care există deja pe piaţă, în special în ceea ce priveşte persoanele vârstnice, informează Reuters.

Compania Moderna, al cărei sediu general se află în oraşul Cambridge din statul american Massachusetts, a precizat în cadrul unei prezentări oficiale pentru investitori că nivelurile de anticorpi generate de vaccinul său antigripal - conceput pentru a neutraliza toate cele patru tulpini principale ale virusului gripal - într-un stadiu incipient al unui studiu clinic nu au fost la fel de robuste pentru categoria vârstnicilor precum cele furnizate de vaccinul antigripal Fluzone HD produs de compania Sanofi, scrie agerpres.ro.

"Pe de-o parte, anticorpii au crescut până la niveluri bune, dar, pe de altă parte, aceste niveluri nu au fost la fel de ridicate sau mai bune decât cele oferite de unele vaccinuri cu eficacitate înaltă, precum Flublok şi Fluzone HD", a declarat Michael Yee, analist al Jefferies Group.

Acest vaccin-candidat, denumit mRNA-1010, are la bază tehnologia ARN mesager, care se află şi în spatele vaccinurilor anti-COVID-19 produse de Moderna şi Pfizer-BioNTech. După succesul uriaş al vaccinurilor cu ARN mesager în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, producătorii farmaceutici din lumea întreagă se grăbesc să profite de această tehnologie şi să dezvolte vaccinuri împotriva altor boli, inclusiv împotriva gripei.

Studiul clinic de fază incipientă demarat de Moderna a testat noul vaccin pe 180 de voluntari, iar o etapă intermediară a aceluiaşi studiu a înrolat peste 500 de participanţi şi testează noul ser comparându-i eficienţa cu cea a unui alt vaccin antigripal deja autorizat, a precizat compania americană, care aşteaptă rezultatele analizei sale interimare la începutul anului 2022.

Datele comunicate vineri, deşi sunt preliminare, plasează Moderna înaintea altor producători farmaceutici, inclusiv în faţa rivalului său Pfizer, care testează la rândul lor vaccinuri antigripale bazate pe tehnologia ARN mesager.

Moderna a anunţat, de asemenea, că dezvoltă un vaccin pan-respirator cu rapel anual, care va ţinti numeroase virusuri, inclusiv COVID-19, virusul gripei şi virusul respirator sinciţial. Acest vaccin pan-respirator, denumit mRNA-1345, a furnizat deja rezultate pozitive într-un studiu clinic de fază incipientă.

Un alt producător de vaccinuri, Novavax, testează la rândul său în această perioadă un vaccin combinat împotriva gripei şi COVID-19, care a arătat rezultate promiţătoare în studii preclinice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.