DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cât de Tudorel s-a dovedit a fi Toader

mediafax.ro

Machiavelism, disimulare sau pur și simplu neatenție din partea tuturor celor care au privit de-a lungul timpului la mandatului lui Tudorel Toader ca ministru al Justiției? Suntem un popor care s-a înșelat de multe ori în alegerile sale, de alte ori a fost înșelat, dar parcă rar s-a întâmplat ca diferențele dintre imaginea creionată de noi și realitatea omului respectiv să fie atât de mari.

Care este Tudorel Toader cel adevărat? Omul care venea în locul lui Iordache ”altă întrebare” și încerca să liniștească apele într-o societate ce tocmai fusese martora celor mai mari proteste din istorie și într-un sistem judiciar ce tresărea la fiecare declarație venită dinspre o putere politică ce părea a-și făcut un singur scop din mutilarea instituțiilor care se ocupă cu lupta anti-corupție. Sau omul care, de câteva luni de zile lucrează, concertat, cu ținte clare, la demiterea Laurei Codruța Kovesi, la transformarea Inspecției Judiciare într-un instrument de forță al ministrului și la forțarea dincolo de limita legii a trecerii prin Parlament a unor Legi ale Justiției considerate bune doar de PSD.

MInistrul Tudorel Toader a supraviețuit celor două reprize de remanieri ale guvernului PSD. Asta deși, la momentele respective au existat o serie de voci extrem de virulente din partid, care îi reproșau lui Toader tocmai încetineala cu care lucrează la Legile Justiției, faptul că nu i-a demis pe Kovesi și Augustin Lazăr și că ”statul paralel”, cum poetic vorbesc ei, încă atacă în haită poporul pesedist conducător și cinstit.

Și cu fiecare astfel de atac, Tudorel Toader, ca un elev silitor, și-a notat și s-a pus pe treabă. Iar acum lucrurile s-au complicat foarte, foarte tare. Actualul ministru al justiției pare de neclintit în drumul său, societatea civilă este amorțită, opoziția este asigurată de Victor Ponta și cam atât. Cine se mai poate pune în calea atât de mult așteptatei îngenuncheri a luptei anti corupție, a justiției în sine?

Cum arată justiția română la bilanțul a 100 de zile de guvernare PSD, cu Tudorel Toader pe post de ministru în cea mai mare perioadă? Slăbită, atacată și din interior și din exterior, gata să își piardă echilibrul și talerele ei să se prăbușească cu un zgomot infernal, însoțițe și de uralele celor care tocmai așteptau acest moment. Ne place sau nu, momentul gongului final asupra asaltului asupra justiției se apropie cu pași repezi. Luna decembrie pare a fi fost aleasă atât pentru trecerea prin Parlament a Legilor Justiției cât și pentru schimbarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Ambele acțiuni avându-l în frunte, ca și general, pe Tudorel Toader. Cel pe care lumea întreagă l-a perceput, la momentul în care i-a urmat în funcție lui Ioardache, ca pe un respiro și un semn de posibilă normalitate în sistemul judiciar, dar, care, iată, printr-o metamorfoză demnă de Kafka, se dovedește mai periculos și mai dăunător. Și ne lasă cu o întrebare tremurândă pe buze: Se poate mai rău? Mai există oare cineva care să se poată opune planurilor PSD și Toader? Să fie Iohannis? Extrem de tăcut în aceste zile. Să fie societatea civilă? Absentă acum, ocupată cu bradul și porcul prin decembrie. Să fie asociațiile profesionale ale magistraților? Este un haos total printre ele.

Poate doar rațiunea și respectul pentru un stat de drept din partea domnului Tudorel Toader să mai salveze situația. Dar oare mai există ele?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.