Cătălin Cîrstoiu, ascensiune fantastică în carieră după ce a fost nășit de Băsescu: A terminat cu 4 ani mai devreme (documente)

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 19-04-2024

Actualizat: 19-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Catalin Cirstoiu

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul independent la Primăria Capitalei, susținut de coaliția PNL-PSD a avut o ascensiune fulminantă pe scara carierei, mai ales după ce a fost cununat de Traian Băsescu. Conform informațiilor și documentelor prezentate de Realitatea PLUS, e la devenit medic primar cu cel puțin 4 ani înainte de termenul obișnuit. În plus, ortopedul a reușit să își accelereze și perioada de rezidențiat, dar și pe cea de specializare.

 

În anul 1999, medicul Cătălin Cîrstoiu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila” București, Facultatea de Medicină Generală din București.  Imediat a început ca stagiar la Spitalul Universitar de urgență București, iar din 2000 până în 2004 a fost medic rezident în cadrul aceluiași spital. Ulterior, până în 2006 a fost medic specialist la aceeași unitate medicală iar în 2006, a devenit medic primar, potrivit datelor din CV-ul său.

content-image

Potrivit documentelor prezentate de Realitatea Plus, medicul Cîrstoiu a reușit să devină medic primar cu cel puțin 4 ani mai devreme. În plus, ortopedul a reușit să-și scurteze și rezidențiatul, dar și perioada de specializare.

Potrivit documentelor prezentate de Realitatea Plus, Cîrstoiu a susținut examenul de rezidențiat în anul 2000, iar acesta durează 5 ani. Cu toate acestea, în 2004 devine deja medic specialist. Mai mult, în 2005 era deja director interimar științific și de cercetare, potrivit propriului CV.

content-image

Un al doilea document  prezentat de Realitatea Plus arată faptul că medicul avea adeverință de medic specialist eliberată încă din  ianuarie 2004, cu toate că a susținut examenul abia în iulie 2004.

În ziua de 6 ianuarie 2004, Cătălin Cîrstoiu devine preparator universitar rezident.

Potrivit informațiilor prezentate de Realitatea PLUS,  Cîrstoiu trebuia să devină abia  în 2010 medic primar, fiind necesari 5 ani de rezidențiat și 5 ani de medic specialist, dar 'scurtat' aceste perioade, astfel că a devenit medic primar în 2006, cu patru ani mai devreme.

content-image

Tot în anul 2006, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost internat în urgență cu o criză de hernie de disc. Cătălin Cîrstoiu a fost medicul care l-a consultat și l-a însoțit apoi pe nașul său la Viena, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Patru ani mai târziu, președintele l-a decorat pe Cîrstoiu cu Ordinul Sanitar în grad de Cavaler, iar în 2013, medicul Cîrstoiu a fost ales naș pentru fiica cea mică a Elenei Băsescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri