Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Tolontan a fost concediat de la Libertatea: inclusiv adjuncții săi au fost dați afară

tolontan

Scandalul din interiorul RINGIER continuă, iar directorul editorial al trustului, Cătălin Tolontan, a fost concediat. El conducea Gazeta Sporturilor și Libertatea, dar a intrat într-un război cu șefii trustului, ca urmare a deciziei acestora de a închide ediția print a Gazetei Sporturilor.

Anunțul a fost făcut de analistul politic și jurnalistul Cozmin Gușă, cel care arată că, din informațiile sale, Tolontan primește și o despăgubire de 300.000 de euro.

Conform PaginadeMedia, pe lângă Cătălin Tolontan au fost concediate și jurnalistele Iulia Roșu, redactor-şef adjunct Libertatea şi Camelia Stan, tot redactor-şef adjunct.

”Conducerea Ringier România anunţă că ziarul Libertatea, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va extinde în continuare oferta digitală, executând în acelaşi timp măsuri interne de reducere a costurilor pentru a asigura un viitor sustenabil pentru companie, după ce a constatat o scădere a vânzărilor de print ale Libertatea cu 64% din 2018. Cătălin Tolontan îşi încheie colaborarea cu această companie, scrie paginademedia.ro.

Decizia vine după ce Cătălin Tolontan a fost îndepărtat iniţial de la Gazeta Sporturilor, în urmă cu o lună.

În comunicatul de presă, Ringier anunţa că trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare strategică. Potrivit paginademedia.ro, ziaristele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea şi Camelia Stan, redactor-şef adjunct, au fost şi ele date afară.

În viitor, secţiunea de sport din Libertatea va fi deservită de GSP.ro, important brand de presă sportivă, pentru a servi mai bine publicul sportiv.

Între timp, veniturile digitale au ajuns să depăşească veniturile din print şi se află pe o traiectorie de creştere. În consecinţă, conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, a decis să se angajeze într-o schimbare strategică către digital, se arată într-un comunicat al Ringier România.

Ca parte centrală a acestei tranziţii, va fi realizată o evaluare a echipei editoriale pentru a identifica paşii necesari pentru a construi o redacţie de ştiri axată pe digital.”, anunță un comunicat al RINGIER.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.