Mariah Carey continuă să câștige sume uriașe din hitul său legendar, „All I want for Christmas is you”, lansat în urmă cu 30 de ani. În fiecare sezon, această piesă revine în forță în topuri și doboară recorduri care adaugă milioane la averea „Reginei Crăciunului”, potrivit mediafax.
De aproximativ trei decenii, Mariah Carey domnește ca „Regina Crăciunului”. Totul a început în anul 1994, atunci când a lansat piesa devenită imn al sărbătorilor: „All I want for Christmas is you”.
Astfel, la momentul lansării, cântecul i-a adus artistei nu mai puțin de 60 de milioane de dolari, conform Forbes. De atunci însă, melodia nu numai că a intrat în cultura pop mondială, ci continuă să îi aducă artistei milioane de dolari anual.
Succesul acestei piese a generat zeci de coveruri, de la Ariana Grande la Michael Buble, dar și apariții în filme iconice ca „Love Actually”. Iar performanțele continua: pe 13 decembrie 2024, această melodie a fost prima piesă de Crăciun din istorie care depășește 2 miliarde de ascultări pe Spotify.„Este incredibil! Sunt atât de recunoscătoare tuturor celor care au făcut din piesă o tradiție a sărbătorilor lor”, a declarat Mariah Carey pentru People.
Potrivit estimărilor Forbes și The Economist, Mariah Carey încasează aproximativ 2,5 milioane de dolari anual doar din redevențele generate de hitul său festiv. Alte surse, cum ar fi New York Post, ridică suma chiar la 3 milioane de dolari pe an.Melodia, care este inclusă pe albumul Merry Christmas, a cucerit topurile în peste 26 de țări și revine, an de an, pe primele locuri în Billboard Hot 100 și în clasamentele Spotify odată ce se apropie luna cadourilor.
În anul 2021, piesa aceasta a devenit prima melodie de Crăciun care primește Discul de Diamant de la RIAA, semn al celor peste 10 milioane de vânzări și streamuri înregistrate. Iar în anul 2023, ea a fost inclusă în Registrul Național de Înregistrări al Congresului SUA, o recunoaștere rezervată creațiilor cu impact cultural major.Cu toate acestea, din punct de vedere al vânzărilor totale, „White Christmas” al lui Bing Crosby rămâne pe primul loc, cu 50 de milioane de exemplare vândute.





























Comentează