Dezvăluirile făcute recent de fostul deputat Vlad Cosma, dezvăluiri care au zguduit din temelii Direcţia Naţională Anticorupţie, au captat atenţia românilor. Antena 3 si România TV au fost principalele televiziuni care au abordat subiectul, iar ratingurile obţinute au fost pe măsură.
“Uneori am impresia că trebuie modificate limitele graficelor pentru audienţa Antena 3. Mulţumim telespectatorilor!”, a scris Radu Tudor .
sursa foto: captură Facebook Radu Tudor
De la ora 21:00, când au început cele două emisiuni dedicate înregistrărilor explozive, până la 21:15, Antena 3 a obţinut 4,1 puncte de rating, în timp ce România TV a înregistrat 2,6 puncte de rating, ceea ce înseamnă că în acel interval orar aproximativ 540.000 telespectatori au urmărit bomba de presă care vizează neregulile grave din interiorul DNA, respectiv fabricarea probelor din anumite dosare.
Ratingul maxim a fost atins între 22:30 şi 22:45, interval orar în care Antena 3 a atins 5,7 puncte de rating, iar România TV 1,6 puncte de rating, cifre care înseamnă 584.000 telespectatori care au urmărit conţinutul exploziv al înregistrărilor, dezbaterile şi reacţiile cu privire la acest subiect de maximă importanţă pentru societatea şi justiţia din România, potrivit EVZ.
Tendinţa s-a păstrat şi în a doua zi de dezvăluiri, luni, 12 februarie. Antena 3 a reuşit să acumuleze 8.4 puncte rating pe întreaga zi şi 7,7 pe tronsonul de prime-time. De cealaltă parte, la mică distanţă s-a aflat România TV, care a înregistrat un rating de 5,3 pe întreaga zi şi 4,0 în prime-time.