Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cazul Victor Ponta e comentat și de Ambasada Franței

Ambasada Franţei subliniază în contextul politic de la Bucureşti importanţa respectării principiilor statului de drept în România. Într-o declaraţie la RFI, ambasadorul François Saint-Paul spune că Bucureştiul trebuie să respecte valorile Uniunii Europene în acest domeniu.

"Ambasada Franței își reafirmă atașamentul pentru respectarea statului de drept în România. Acesta se înscrie în cadrul valorilor fondatoare ale Uniunii Europene. Prezumția de nevinovăție, egalitatea în fața legii și o acțiune neobstrucționată a justiției sunt astfel principii esențiale", a declarat la RFI ambasadorul Franţei.

Ambasada Statelor Unite a subliniat şi ea că "instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil".

La rândul ei, ambasada Germaniei a subliniat că sprijină principiile bazate pe valorile europene ale statului de drept şi pe care Guvernul României s-a angajat să le implementeze.

Ambasada Marii Britanii a transmis şi ea că recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline.

Ambasada Olandei la Bucureşti a arătat, la rândul său, că Olanda crede cu tărie că toți oamenii sunt egali în fața legii, apreciind că "evoluțiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile față de justiție și corupție din România".

Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, care a respins solicitarea de încuviințare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, a fost menținut de plenul Camerei, 231 din cei 351 de deputați prezenți votând pentru acest aviz de neîncepere a urmăririi penale, scrie rfi.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.