Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat marţi, pentru 26 octombrie, decizia în privinţa constituţionalităţii proiectului de lege pentru modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în care unul dintre amendamente vizează reglementarea acordării, pentru personalul ANFP, inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%. Guvernul a sesizat, pe 11 iulie, Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii 188/1999, adoptat de Parlament în 22 iunie. Executivul a cerut Curţii exercitarea controlului de constituţionalitate asupra amendamentelor aduse acestei legi, adoptate în plenul Camerei Deputaţilor în calitate de cameră decizională, având mai multe obiecţii, conform Agerpres.
CCR a amânat pentru 26 octombrie decizia privind Statutul funcţionarilor publici
Explorează subiectul
Articole Similare

46
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
46

855
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
855

15
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
15

1.299
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
1.299

2.821
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
2.821

2.374
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
2.374

1.247
Recesiunea tehnică, văzută de Nicușor Dan: „Nu e o surpriză. Economia încetinește de patru ani” / Mesaj și pentru politicieni
1.247

2.039
Victor Ponta îl atacă pe Ilie Bolojan după ce a lăudat recesiunea: Ca și cum ți-ar spune cineva că e mai bine să fii bolnav decât sănătos
2.039

1.308
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.308

233
VIDEO Oana Țoiu, între gafe și agenda de securitate de la München: „Mă bucur că sunt aici, deși nu am nimic de zis”
233

3.908
Moise Guran îl laudă pe Ilie Bolojan după ce România a intrat în recesiune: Pompierul a venit cu toporul
3.908

854
Ciprian Ciucu îl laudă pe Ilie Bolojan și reacționează dur la criticile PSD: Un spectacol grotesc și dezgustător
854

1.711
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.711

















Comentează