Ministrul Apărării, Radu Oprea, a avut o întrevedere cu Elbridge Colby, subsecretarul american pentru Politica de Apărare, unul dintre cei mai importanți oficiali ai Pentagonului. Discuțiile au vizat menținerea prezenței militare americane în România, consolidarea apărării NATO pe Flancul Estic și amenințările de securitate din regiunea Mării Negre. Oprea a anunțat că România urmărește accelerarea cooperării militare cu Statele Unite, inclusiv în domeniul apărării antiaeriene, al combaterii dronelor și al industriei de apărare.
Ministrul român a prezentat principalele teme ale întâlnirii într-o postare pe Facebook, subliniind importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite în contextul războiului din Ucraina și al provocărilor de securitate din regiune.
România și SUA discută despre NATO 3.0 și apărarea Flancului Estic
Radu Oprea a precizat că întrevederea cu Elbridge Colby s-a concentrat asupra aprofundării cooperării bilaterale în domeniul apărării și asupra implementării conceptului NATO 3.0.
„Am avut o întrevedere cu Elbridge Colby, subsecretarul pentru Politica de Apărare din cadrul Departamentului de Război al Statelor Unite ale Americii.
Discuțiile au vizat aprofundarea cooperării în domeniul apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și accelerarea implementării conceptului NATO 3.0. Am abordat evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre și consolidarea posturii de descurajare și apărare a aliaților de pe Flancul Estic, inclusiv prin dezvoltarea capacității de a împiedica un potențial agresor să își atingă obiectivele, în contextul extinderii efectelor războiului din Ucraina la nivel regional”, a transmis Radu Oprea pe Facebook.
Potrivit ministrului, România și-a prezentat eforturile de consolidare a capacităților militare, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate în cadrul NATO.
„Am subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și am prezentat eforturile României de dezvoltare a capabilităților necesare menținerii unei posturi solide de descurajare și apărare pe Flancul Estic. Am evidențiat măsurile planificate pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Alianței, în contextul implementării conceptului NATO 3.0”, a explicat ministrul Apărării.
Radu Oprea, mesaj pentru Pentagon: România vrea menținerea trupelor americane pe teritoriul său
Una dintre principalele teme abordate a fost continuarea prezenței militare americane în România, considerată importantă pentru securitatea regiunii Mării Negre și pentru apărarea sud-estului Europei. Radu Oprea a transmis oficialului american interesul Bucureștiului pentru păstrarea acestei prezențe, în funcție de necesitățile operaționale ale Statelor Unite și ale NATO.
„Am reafirmat interesul pentru menținerea unei prezențe militare americane pe teritoriul național, în concordanță cu necesitățile operaționale ale Statelor Unite și ale NATO. În acest sens, am evidențiat avantajele strategice și operaționale pe care România le oferă pentru realizarea obiectivelor comune de securitate în regiunea Mării Negre și consolidarea apărării aliate în sud-estul Europei”, a precizat Radu Oprea.
Modernizarea Armatei Române și infrastructura pentru forțele SUA
În cadrul întâlnirii, ministrul Apărării a prezentat și proiectele privind modernizarea Armatei Române, dezvoltarea infrastructurii militare și îmbunătățirea condițiilor pentru găzduirea forțelor americane.
„De asemenea, am prezentat demersurile de modernizare a Armatei României, de dezvoltare a infrastructurii militare și de îmbunătățire a condițiilor de găzduire și sprijin al forțelor americane. Aceste eforturi reflectă angajamentul țării noastre de a-și asuma o responsabilitate sporită pentru apărarea convențională a Europei”, a afirmat Radu Oprea.
Potrivit ministrului, investițiile în infrastructură și capacități militare urmăresc atât întărirea apărării naționale, cât și sprijinirea operațiunilor aliate.
Apărare antiaeriană, combaterea dronelor și protejarea infrastructurii critice
Un alt subiect important al discuțiilor a fost adaptarea capacităților de apărare la amenințările din regiunea Mării Negre, inclusiv cele generate de utilizarea dronelor și a altor sisteme aeriene. Ministrul a subliniat necesitatea consolidării apărării antiaeriene și antirachetă, precum și a protecției infrastructurii critice.
Totodată, România și-a exprimat interesul pentru extinderea cooperării cu Statele Unite în industria de apărare, prin proiecte comune de producție, mentenanță și sprijin logistic.
„În contextul evoluției amenințărilor din regiunea Mării Negre, am accentuat importanța consolidării capabilităților de apărare aeriană și antirachetă, de combatere a sistemelor de aeronave fără pilot și de protecție a infrastructurii critice. Totodată, am exprimat interesul pentru extinderea cooperării cu Statele Unite în domeniul industriei de apărare, inclusiv prin proiecte de producție, mentenanță și sprijin logistic. Acestea ar contribui la menținerea capacității operaționale a capabilităților critice și la consolidarea bazei industriale de apărare a României și a Europei”, a transmis Radu Oprea.
România și SUA vor continua dialogul în domeniul apărării
La finalul întrevederii, cei doi oficiali au convenit continuarea discuțiilor privind securitatea regională și dezvoltarea Parteneriatului Strategic.
„Împreună cu dl. Colby am reafirmat angajamentul comun pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite prin rezultate concrete și am convenit continuarea dialogului în domeniile securității și apărării”, a anunțat ministrul român.
Elbridge Colby i-a oferit un autograf lui Radu Oprea
Dincolo de agenda oficială, ministrul Apărării a relatat și un episod personal petrecut în timpul întâlnirii cu oficialul american. Radu Oprea a dezvăluit că Elbridge Colby i-a oferit un autograf pe un exemplar al cărții sale, pe care ministrul îl avea deja în colecția personală.
„Dincolo de discuțiile oficiale, a fost și un moment personal: domnul Elbridge Colby mi-a oferit un autograf pe un exemplar al cărții sale din colecția mea. Un gest pe care îl apreciez și pentru care îi mulțumesc”, a scris Radu Oprea pe Facebook.

































