Premium
Chiar la începutul pandemiei, prin grija Grupului de Studii Geopolitice Frontiera din Timișoara, a văzut lumina tiparului - pentru prima dată după aproape o jumătate de secol de la apariția ei - traducerea în limba română a cărții „Tabăra sfinților” de Jean Raspail. Din cauza contextului nefavorabil, apariția ei la acea vreme a trecut cvasi-neobservată. Acum, însă, cartea a revenit în atenție grație discursului lui Viktor Orban de la Tusnad, în care acesta a recomandat citirea ei.
Romanul este unul care a făcut (și face, în continuare) multă vâlvă. Unii îl consideră a fi o carte profetică; alții îl consideră a fi o carte rasistă; cu toții, însă, sunt de acord că romanul lui Raspail este o scriere excepțională. Tirajele succesive ale cărții se epuizează de pe rafturile librăriilor în toate țările. Discuțiile despre carte nu o dată ocupă prima pagină a publicațiilor respectabile din întreaga lume. Cuvântul lui Jean Raspail este ascultat în contextul schimbărilor cărora Europa le face față prin venirea valurilor de migranți din țările musulmane afectate de sărăcie sau de război.
Deși până in 2020 cartea lui Raspail nu a avut parte de o traducere în limba română, ea a generat discuții și aici. Veți găsi, la simplă căutare pe internet, numeroase articole despre „Tabăra sfinților”. De exemplu, în 2006, „România liberă” îl prezenta pe Jean Raspail ca fiind „ultimul muschetar”, care „aparține unei specii de literați pe cale de dispariție. Formula nu este deloc retorică. Raspail crede în valorile sănătoase ale Vechiului Regim, în monarhie și altar, în individualismul nobil, în eroism și supremație spirituală”. În articol este exprimată dorința traducerii în limba română a romanului „Tabăra sfinților”, prezentat ca „reportajul invadării Europei de o populație asiatică, pe fondul demagogiei intelectualilor și a lipsei de voință a clasei politice occidentale. De fapt, avem de-a face cu o versiune modernă, extraordinar de bine montată, a episodului apocaliptic Gog și Magog”.
Mai aproape de ziua de astăzi, în 2018, „Evenimentul zilei” scrie despre „două scenarii de coșmar pentru Franța și pentru Europa”, făcând trimitere tot la cartea lui Jean Raspail: „'Atunci când se naște cineva în familia mea sau în familiile prietenilor, nu mă pot uita la copil fără să mă gândesc la ce se pregătește pentru el din neglijența guvernelor, cu ce probleme se va confrunta el când va ajunge la maturitate. (…) Ca să nu mai vorbesc de cei născuți francezi (...), condiționați încă din leagăn de încrucișarea atât culturală, cât și comportamentală, a raselor, de imperativul unei Franțe diverse, de toate excesele anticei carități creștine... Ei nu vor avea ce să facă decât să renunțe la ei înșiși și să se lase turnați în tiparul fixat pentru cetățenii Franței anilor 2050.' Previziunea sumbră a unei Europe muribunde, care nu-și mai poate apăra urmașii, îi aparține scriitorului francez Jean Raspail, unul dintre primii occidentali îngrijorați de pericolul extincției națiunilor europene. Cartea sa, publicată în 1973, a provocat un val uriaș de critici. Asta pentru că romanul descrie o posibilă distrugere a civilizației occidentale prin imigrarea în masă a Lumii a Treia în Franța și Occident. La aproape patruzeci de ani de la publicarea inițială, romanul a revenit la lista celor mai bine vândute în 2011. Pentru Raspail, însă, noul succes comercial al cărții sale n-a fost o bucurie. Scriitorul e profund marcat de amenințarea care planează asupra poporului său.”
Sunt doar două exemple din multele care pot fi găsite si care au indemnat la o traducere în limba română a „Taberei sfinților”.
În ciuda interesului stârnit de volum, distribuitorii de carte ezită să îl preia spre difuzare (cu exceptia notabila a Librariei Mihai Eminescu din Bucuresti). De ce deranjează atât de tare „Tabăra sfinților”? Lanțuri care difuzează cărți despre și ale unor criminali de război, dictatori, teroriști refuză să preia spre difuzare un roman distopic, o fantezie orwelliană a cărei singură vină pare a fi faptul că, pe zi ce trece, tinde să devină realitate.
Pentru că, în esență, despre asta este vorba în „Tabăra sfinților”. Despre un război pe care civilizația occidentală ar trebui să îl ducă împotriva unor oameni neînarmați. A unor oameni care vin să cucerească teritorii având doar sărăcia și mizeria pe post de arme și care câștigă bătălie după bătălie prin mila pe care o provoacă. Acești oameni au parte inclusiv de susținători care clamează drepturile omului - dar întrebarea care se subînțelege din narațiunea lui Raspail este dacă respectarea drepturilor migranților este mai importantă decât respectarea drepturilor cetățenilor tăi. Oare aceștia nu au și ei drepturi? Siguranța, de exemplu, nu este un drept? „Lașitatea în fața celor slabi este una dintre cele mai nefaste, mai subtile și mai dăunătoare forme de lașitate”, spune Raspail în roman prin glasul președintelui republicii franceze. Iar acest adevăr doare și deranjează.
