Alegerile europarlamentare se apropie cu pași repezi. În acest timp se configurează și se reconfigurează scena politică. Scena politică este una destul de fragmentată, dar totuși dominată de social-democrați. În mod normal alegerile europarlamentare nu sunt foarte interesante pentru alegătorul național, dar în acest an există câteva particularități care vor face din aceste alegeri unele foarte disputate. Curentul naționalist este din ce în ce mai puternic în întreaga Uniune Europeană, iar în România urmează în toamnă și alegeri prezidențiale. Prin urmare fiecare partid va trage tare pentru un scor bun la alegeri în perspectiva prezidențialelor, dar și la presiunea familiilor politice din afară care încearcă o cât mai bună poziționare în vedea noului parlament și executiv european - DETALII.
Vezi și: Tăriceanu, trei întâlniri de taină cu Iohannis: se forțează spargerea Coaliției/ZVON
În acest context rolul partidelor mici crește. Ele pot fi cele care aduc plusul și vigoarea care să împingă un anumit curent decisiv în îndeplinirea obiectivelor propuse. Dacă pe partea dreaptă a eșichierului politic este un adevărat puzzle, în stânga domină PSD-ul. Ambele curente politice clamează europenismul, iar curentul naționalist este cumva repudiat din rațiuni de corectitudine politică.
Acest gol este umplu de Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR). Partidul la cârma căruia a revenit în forță generalul Gabriel Oprea, fost vicepremier (fost ministru de Interne și ministru al Apărării) se reorganizează din temelii în ultimele luni. Tot mai multe cadre din sistemul de ordine și siguranță națională aflați în rezervă și retragere vin către partid (sau revin, după caz).
Partidul și-a asumat deschis doctrina naționalistă și potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO a fost pregătită ”o listă foarte interesantă de personalități care se vor regăsi pe listele UNPR la alegerile europarlamentare”. În acest moment decizia e de participare pe liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, au precizat sursele citate.
Citește și: Klaus Iohannis se pregătește să apese BUTONUL ROȘU: mișcare care îngroapă coaliția PSD-ALDE
Este evident că la această oră lucrurile sunt departe de a fi tranșate total pe scena politică și putem asista până la ora debutului campaniei electorale la tot felul de combinații politice: alianțe politice sau electorale sau participări pe liste comune. Există deja o alianță anunțată între PRM și PRU și nu ar mira pe nimeni o alianță UNPR-PLUS. Poate fi și cazul UNPR-ului care din punct de vedere tehnic se află încă în alianță cu PSD în cadrul Alianței PSD-UNPR.
Negocierile sunt în toi și nici un fel de mișcare nu ar trebui să surprindă în condițiile în care sfârșitul anului ar putea surprinde România într-un război politic intern fără precedent.
Comentează