Am vorbit zilele acestea despre discursul lui Liviu Dragnea ținut la congresul PSD. În măsura în care social democrații domină electoral spectrul pe care în mod convențional îl denumim de stânga și în măsura în care Liviu Dragnea și-a afirmat la congres dominația asupra social democraților, putem să spunem că discursul domnului Dragnea este viziunea stângii politice asupra societății. În acest articol vom vorbi despre viziunea economică și socială a dreptei.
Ea nu este articulată în principal de partide cât de economiști apropiați lor. Premisa acestui articol va fi că viziunea autentică acestor economiști este aceea exprimată în perioadele în care dreapta este în opoziție iar partidele, mai slab organizate decât PSD, exercită o presiune mai mică în favoarea propagării unui mesaj populist.
Această viziune spune că problemele sociale se rezolvă cel mai bine prin întărirea economiei. Economia se întărește cel mai bine prin susținerea mediului privat. Mediul privat poate fi cel mai bine susținut întărind sau facilitând dezvoltarea marilor companii. Întărirea concurenței, care poate fi o problemă tocmai pentru unele din marile companii, este rareori prioritară.
Complementar cu această orientare centrală, dreapta va susține că trebuie facilitat accesul cetățenilor la beneficiile capitalismului prin măsuri precum reducerea birocrației și întărirea statului de drept.
O modalitate centrală prin care dreapta crede că statul trebuie să susțină companiile este dezvoltarea unor mari proiecte de infrastructură, de preferință autostrăzi, drumuri și poduri. Aceste proiecte vor injecta capital în mediul privat iar acest capital se va transfera în trepte către întreaga societate. Pe lângă acest factor de multiplicare, dreapta speră că, pe termen mediu și lung, infrastructura va crea în noi oportunități pentru noi afaceri.
În ultimii doi ani, aproximativ, am văzut eforturi intelectuale de a ridica educația ca domeni esențial alături de infrastructură în dezvoltarea economiei pe termen lung. Nu este clar dacă aceste eforturi au avut sau nu succes în schimbarea atmosferei ideologice.
La fel de interesant este să privim și la zonele în care dreapta românească pare să aibă un unghi orb. Foarte rar spre niciodată vocile dreptei insistă asupra întăririi legilor anti-monopol sau asupra unei încasări mai solide și mai egale la bugetul de stat.
Orientarea pro-corporații trebuie explicată nu doar din punct de vedere intelectual ci și din punct de vedere sociologic. Economiștii care domină dezbaterea publică sunt, direct sau indirect, crescuți în mediul marilor afaceri. Nu există un efort susținut al partidelor, al sindicatelor sau al asociațiilor de mici întreprinzători de a susține economiști. În plus, nu este clar dacă mediul academic economic își dorește independența față de marile afaceri.
Am citit cu interes, din această cauză, anunțul făcut de către liberalul Tănase Stamule pe Facebook.
Astăzi am fost numit coordonatorul programului de consolidare ideologică al Partidului Național Liberal. În fiecare organizație județeană și de sector a Partidului Național Liberal vom organiza patru evenimente în jurul următoarelor teme: Liberalism Clasic, Ordoliberalism, Libertarianism și Liberalism & Creștinism. Din această echipă fac parte 17 cadre universitare, profesori ai ASE București, UniBuc, UVT Timișoara, UAIC Iași și UBB Cluj. Membrii Partidului Național Liberal trebuie să își consolideze cunoștințele economice și să reușească să facă legătura între ideologia partidului și măsurile publice pe care le promovăm. Doar câștigând lupta de idei și valori în România putem să eliberăm societatea noastră de rămășițele socialismului cu aspecte comunistoide ce vine dinspre Partidul Social Democrat! Să discutăm puțin ce înseamnă primele trei curente menționate.
Liberalismul clasic și libertarianismul sunt prezente oarecum la grămadă în dezbaterea publică românească deși diferențele dintre ele pot fi critice. Ambele curente susțin statul minimal, însă ceea ce înseamnă stat minimal poate să difere dramatic. Liberalismul clasic aplică un filtru de bun simț (common sense) asupra ideologiei statului minimal. Dacă un lucru se dovedește că nu funcționează în piața liberă, atunci acel lucru trebuie îndreptat. Ceea ce se învață de obicei prin cursuri de filosofie politică și școli de vară, anume că liberalii clasici doreau restrângerea statului la anumite bunuri publice care nu pot fi livrate de către societate cum ar fi drumurile și armata, este mai degrabă o concluzie istorică decât un element esențial din punct de vedere al filosofiei politice. Aceleași cursuri de filosofie și școli de vară evită adeseori să ne spună că liberalii clasici puteau la fel de bine să fi opuși jocurilor de noroc. Jocurile de noroc sunt perfect admisibile din punct de vedere al oricărei ideologii centrată pe autonomia individului. Dar, în viața reală, liberalii vremii au observat că jucătorul de noroc este mai degrabă un vicios decât un individ autonom, că acesta nu se poate controla și că răul pe care îl face se extinde inevitabil asupra celor nevinovați din familia sa.
În cel mai bun caz, discuțiile despre liberalismul clasic vor introduce o doză de bun simț transideologic în viziunea dreptei asupra economiei. În cel mai rău caz, dezbaterea nu va face decât să dubleze discuția despre libertarianism.
Libertarianismul este extrem de suspicios la orice dovadă empirică ce ar arăta un eșec al pieței. Există libertarieni, și nu puțini, care fac o alegere intelectuală conștientă de a ignora dovezile empirice, considerând că filozofia le oferă un adevăr mai profund și o intuiție mai corectă asupra modului în care funcționează societatea. În relație cu libertarianismul român am putut observa în diverse ocazii folosirea de date și grafice de slabă calitate. Calitatea datelor nu este un semnal de alarmă în sine, ea se poate vedea ocazional și la alte case mai mari. Dar, în discuții, am putut observa un refuz absolut de a corecta sau retrage datele și graficele incorecte. Inevitabil, discuția ajungea pe un făgaș în care argumentau că din moment ce concluzia lor este corectă (din punct de vedere filosofic) rezultă că și datele lor sunt corecte și suficiente.
Din punctul meu de vedere, România a avut în anii ‘90 un deficit de entuziaști ai pieței adică, dacă vreți, un deficit de libertarieni. Nu este clar dacă, luată ca atare, ideologia libertariană mai are un rol major de jucat în societatea contemporană. Dar, în cazul cel mai optimist, PNL va redescoperi în cadrul acestor dezbateri importanța pieței chiar și când aceasta se înclină în dauna jucătorilor dominanți.
Ordoliberalismul este un animal mai ciudat. Practicat cvasi-exclusiv în Germania, acest set de idei susține simultan construirea unei economii de piață sociale și retragerea statului din economie. Modalitatea de a realiza acest lucru este prin legi anti-monopol puternice, stat de drept ferm care să aplice aceste legi și incurajarea dialogului între sindicate și patronate.
După cum spuneam ordoliberalismul nu este în mod particular popular nicăieri în afara Germaniei. Dat fiind acest fapt, presupun că ridicarea sa la nivel de curent ideologic fundamental în PNL reflectă și existența unor linii de finanțare.
În cel mai bun caz, dezbaterea despre ordoliberalism va ajuta PNL să redescopere importanța concurenței și a sindicatelor. În cel mai rău caz, vom vedea o formă de ordoliberalism arțăgos, care dorește să aplice aleatoriu principii ordo-liberale într-o societate dezordonată.
Atât despre economie și viziune socială. Într-un articol viitor vom vorbi, eventual, despre valori.
Comentează