Premium
Într-un articol anterior am menționat că deja nu mai este în interesul Coaliției pentru Familie (CpF) să militeze pentru un referendum rapid care să schimbe în Constituție definiția căsătoriei. Frigul, precum și lipsa de interes a PSD și BOR au toate șansele să ducă prezența sub 30%, ceea ce ar duce la invalidarea referendumului. Deci interesul Coaliției este să stea câteva luni în umbră și observăm că tocmai asta și face. Dar în primăvară când dă colțul ierbii, cum va putea reveni CpF în atenția publică?
The kindness of strangers
Să ne uităm puțin la variațiile de interes publica față de CpF aproximate, puțin forțat, prin căutările în online pe motorul motorul de căutare Google.
(Graficul de mai jos folosește valori relative. Google nu publică valorile absolute și, chiar dacă le-ar publica, ele ar fi dificil de interpretat din motive asupra cărora nu insist aici).
Vedem cum momentele de interes sunt date de activități ale altor instituții. Vorbim de discuțiile din Parlament (sau pregătirea marșului pentru viață, nu este clar aici), de mobilizarea dată de cazul Smicală sau de declarațiile lui Dragnea. Niciodată CpF nu face capul de afiș singură. Când face un turneu cu Kim Davis Google înregistrează căutări despre oaspetele străin și nu despre coaliție.
Deci, în primăvară – sau oricând are nevoie să iasă din nou la iveală, Coaliția pentru Familie va avea, ca de obicei, nevoie să se asocieze cu alt brand sau cu altă temă. Care ar putea fi acestea?
O Coaliție conservatoare și o țară nepăsătoare
Românii nu prea au toleranța aceea prietenoasă și pozitivă pe care așteaptă să o vadă militanții pentru drepturile omului. Dar au virtutea practică a nepăsării, virtute care ne face să fim lunile acestea una din țările (relativ) stabile ale regiunii.
Gândiți-vă, se apropie aniversarea Marii Uniri și nici un ungur sau român nu a fost linșat pe tema asta. Am avut criza refugiaților la nivel european și tot ce s-a întâmplat la noi este că două fete au fost agresate pe stradă. Cu atât de puțin nu te primește nimeni în Internaționala Urii.
(Nu echivalez aici conservatorismul social cu ura. Dar spun că dacă avem mai mulți oameni preocupați substanțial de tema X vom avea, matematic, și mai mulți extremiști ai temei X, chiar dacă extremiștii rămân minoritari în masa conservatoare.)
Și astea sunt teme cât de cât prezente în dezbaterea publică. Despre celelalte nici nu mai vorbim. Avort? - posibil să fim campionii Europei în domeniu. Divorț? – să fie, maică, dacă nu pace în casă. Sex în afara căsătoriei? - rudele mele aveau și verighete și nu se căsătoriseră. Epilarea femeilor pentru a înlătura părul natural? - dar desigur, că nu suntem sălbatici. Biserică? - da, dar dacă se poate cu mai puțini popi.
Există două teme, totuși, în care românii și (ultra)conservatorii sunt aliniați: homofobia și ideea de „suveranitate” asupra copiilor. Ambele se văd nu doar în sondaje ci în moduri cât se poate de practice. Nu mai am date la zi dar acum o vreme știam că în fiecare an mor câțiva homosexuali în mediul rural omorâți de unii care au simțit că li se face avansuri. Cât despre suveranitatea în familie și, deci, tolerarea violenței ... știm cu toții cazuri. O mișcare (ultra)conservatoare de succes este practic obligată să preia aceste două teme care mobilizează atât în viața privată cât și în stradă (nu știm dacă și la vot).
Cu observația că temele mobilizează instituțional în mod diferit. "Marșurile pentru viață", fără să fie de obicei mari adunări de oameni, au avut mereu mai mult succes decât "Marșurile normalității".
Concluzii
Așadar, la relansare, Coaliția trebuie să producă o știre și știrea trebuie să fie pe teme de homosexualitate sau intervenția statului în familie. Pe pagina de Facebook se testează de multă vreme (cu sau fără intenție) prezentarea de știri alarmiste despre homosexualii din Ontario și cofetarii creștini din Rust Belt. Fără vreun succes vizibil. Nu interesează aproape pe nimeni obiceiurile sexuale ale celor de peste ocean, atâta vreme cât americanii continuă să o distribuie pe Scarlet Johansson în filme.
Tema intervenției statului în familie este mai generoasă. Nu atât a statului român cât a statelor străine. Care intervin asupra familiilor cetățenilor români migrați în țările Europei (mai ales cele scandinave). Tema este ușor de dezvoltat. Românii care vor întoarcerea acasă a copiilor luați sub protecția statelor străine sunt sinceri. Autoritățile străine sunt și ele preocupate sincer de bunăstarea copiilor. Altfel spus, clivajul cultural este autentic și semnificativ. Mai mult, legile tind să interzică autorităților să dezvăluie amănunte despre copii care sunt luați în custodie, ceea ce permite să avem în media numai versiunea părinților.
Poate cel mai util, însă, este că există cât de cât un control al timingului. Se pare că există mai multe familii de părinți în atenția serviciilor străine de protecție a copilului. Pe parcursul relațiilor dintre stat și familii vor exista mai multe momente cheie. Ceea ce înseamnă că, dacă va colabora și norocul, nu ar trebui să fie imposibil ca în primăvara 2018 să se găsească o familie căreia un stat străin i-a luat copilul și care să se afle într-un moment specific de criză.
Problema este translarea furiei pro-copii în furie împotriva căsătoriilor gay. Deja publicul propriu este pregătit în acest sens. Cum arată și un reportaj recent din Vice, circulă teza că străinii umblă după copii noștri pentru a-i oferi familiilor (eventual bogate) de homosexuali și lesbiene. Această formă de teorie a conspirații este cam complicată pentru populația largă dar... este mai utilă decât nimic.
Evident există și alte posibilități de relansare a Coaliției pentru Familie. O susținere explicită a Patriarhului Daniel sau o reînnoire a sprijinului PSD ar fi de mare folos cauzei pro-referendum. Dar, dintre lucrurile pe care Coaliția le poate controla, o mobilizare pe tema copiilor confiscați de străini pare soluția cea mai la îndemână.
