Ce mişcare fac americanii în lupta contra Statului Islamic

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 04-05-2016

Actualizat: 04-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Coaliţia militară condusă de SUA 'poate şi trebuie să facă mai mult' pentru a înfrânge organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) în Irak şi Siria, a declarat miercuri, la Stuttgart (sud-estul Germaniei), secretarul american al apărării, Ashton Carter, după o reuniune cu omologi din zece ţări aliate, transmite DPA. 'Această bătălie este departe a se fi încheiat şi există mari riscuri', a declarat Ashton Carter, la Comandamentul Forţelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM), după întâlnirea avută cu miniştrii apărării din Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Norvegia, Olanda şi Spania, conform Agerpres.

 

Carter a menţionat de asemenea posibilul sprijin din partea NATO în lupta împotriva Statului Islamic, prin desfăşurarea de avioane de supraveghere.

 

Într-un comunicat comun, miniştrii prezenţi au subliniat că 'marile cerinţe de resurse şi provocările considerabile ce se menţin în finanţarea acestor cerinţe' constituie una din principalele provocări pentru înfrângerea Statului Islamic.

 

Preşedintele american Barack Obama a aprobat luna trecută desfăşurarea a încă 250 de militari în Siria pentru a susţine forţele locale în lupta împotriva jihadiştilor SI.

 

Alianţa condusă de SUA este formată din 60 de state şi a întreprins în jur de 12.000 de lovituri aeriene în Siria şi Irak începând din septembrie 2014.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri