Premium
Familii îndoliate, mesaje publice de condamnare a terorismului și promisiuni că împotriva acestuia se va lupta și mai aprig, cu și mai multă putere. Cam acestea sunt lucrurile care rămân în urma unui atentat terorist.
Cu timpul, viețile celor îndoliați revin la ceea ce a mai rămas din normalitatea lor. Mesajele liderilor mondiali de condamnare a terorismului sună frumos, sunt cuvinte alese cu grijă, care ne dau speranța că ceva se va schimba în atitudinile lor față de acest flagel.
Și după acest atac, cu implicații teroriste sau nu, Franța își închide granițele. Se încearcă, din nou, tratarea unor efecte, în speranța că vom veni de hac și cauzei. Din păcate, închiderea granițelor nu este o soluție pentru repararea pagubelor, ci una de menținere a acestora la nivelul inițial.
Atentatul din Pisa a fost revendicat
Promisiunile unui răspuns și mai aprig față de terorism ne pun într-o expectativă continuă. Pozițiile de forță de pe care liderii politici vorbesc, nu se reflectă și în fapte. A devenit aproape grotesc să citesc același tip de discursuri, după fiecare atac terorist. Mesajele sunt aproape neschimbate, diferă numai locul atacului și numărul de victime.
Suntem prinși într-o menghină ai cărei pereți sunt formați, pe de o parte, de riscul terorist, și pe de cealaltă parte, de corectitudinea politică. Ni se spune că atacatorul e vinovat, nu religia pe care o îmbrățișează. Sunt perfect de acord, dar mai văd și că musulmanii sunt predispuși la acest gen de radicalizare. Soluțiile externe mi se par, așadar, de limitare a daunelor, numai o mișcare din interior fiind capabilă și având autoritatea de a stopa terorismul religios musulman.
Dar ce mișcare să vină din interior, când peste tot prin Europa funcționează moschei de apartament, unde nici Allah nu știe ce se întâmplă, deci ce pretenții să mai avem de la forțele de ordine?! Avem, de asemenea, sute de conturi virtuale pro ISIS pe rețelele de socializare, care rămân în continuare funcționale. Ni se spune că în acest fel se poate lua urma celor radicalizați, uitând parcă faptul că în timp ce cu ajutorul acelor conturi este depistată o persoană radicalizată, o alta le descoperă și se pregătește de inițiere.
Războiul din Siria este departe de a fi un conflict între două părți, între extremiști și non-extremiști. Este o tablă de șah pe care și-o împart 8-9 jucători care nu se dau în lături de la a sacrifica oricâți pioni este nevoie.
Vorbind despre soluții, despre promisiunile liderilor politici, nu văd nicio schimbare de la discursul lui François Hollande de după atacurile din Paris din noiembrie 2015. Promitea atunci că va fi purtată o luptă nemiloasă împotriva terorismului, la fel cum astfel de promisiuni sunt vândute și astăzi.
Cu cât astfel de promisiuni sunt formulate mai des, cu atât sunt luate în seamă mai puțin. Liderii europeni își pierd din credibilitate cu fiecare atentat care se întâmplă și cu fiecare promisiune care nu.
Singurii câștigători ai acestei bâlbâieli continue sunt liderii partidelor extremiste. Cu fiecare „Allahu akbar” strigat de către teroriști, liderii politici extremiști mai cresc puțin în sondaje, făcând viitorul să se arate într-o și mai mare ceață.
Pare un cerc vicios din mijlocul căruia liderii politici europeni devin caraghioși, în încercările lor de a menține calmul. Iar soluțiile, ei bine, adevăratele soluții sunt departe de a fi găsite și implementate, printre zecile de „situațiaesubcontrol” și „totulvafibine”.
