Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce se alege de Biserica Ortodoxă Română?

patriarhia.ro

Astăzi și mâine, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române au loc două ședințe de o importanță capitală pentru viitorul instituției Bisericii în România. Astfel, în ședința extinsă de azi va fi prezentat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privitor la propunerile Comisiei pentru statut și regulamente referitoate la analiza sesizărilor sau acuzațiilor aduse ierarhilor Bisericii, dar și privitor la cercetarea și judecata acestora.

Un prim pas extrem de important este acela al apariției Consistoriilor arhierești, care vor judeca cazurile grave de abateri din partea ierarhilor. Iar mâine, în poate cea mai așteptată și mediatizată ședință de Sfânt Sinod, va fi luat în discuție cazul Eparhiei Huși, în frunte cu Episcopul de Huși, Corneliu dar și a altor clerici.

Interesul mass-media dar și al oamenilor simpli pentru aceste două zile de ședință ale forului suprem al BOR a fost alimentat și de scandalurile fără precedent, de natură sexuală, care au fost scoase la iveală în ultima perioadă și care au avut în prim plan nume sonore din cadrul preoților: Cristian Pomohaci, Episcopul de Huși sau starețul mănăstirii Prislop. Gurile rele spun că toate aceste filmări cu preoți sunt de fapt un răspuns dintr-o parte a sistemului supus la niște presiuni foarte mari dinspre o parte a liderilor Bisericii. Nu poți să nu te întrebi, oare au ieșit toate filmările sau mai sunt?

Așadar, să ne uităm un pic în interiorul Bisericii, al Sinodului, să vedem contextul în care ne aflăm și la ce ne putem aștepta de la aceste două zile de întâlniri:

Patriarhul Daniel, la 10 ani de patriarhat, în fața celui mai greu moment al său.

Anul acesta, în septembrie, Patriarhul Daniel aniversează 10 ani de la alegerea sa ca și Întâistătător al ortodocșilor români, după trecerea la Domnul, la 31 iulie 2007 a celui mai longeviv Patriarh, Teoctist. Cei 10 ani nu au fost deloc lipsiți de controverse de tot felul, de la problematica impozitării Bisericii, a averii ei foarte mari sau ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului. De fiecare dată însă, subiectele erau tangențiale cu încrederea oamenilor în Biserică, cei care participă constant la viața ei având posibilitatea de a se informa și din alte surse despre adevărurile și neadevărurile din spatele fiecărei teme.

Lucrurile se schimbă însă când vine vorba de scandalurile de moralitate, mai ales cu tentă sexuală, la care adăugăm și componenta homosexuală, scandaluri care țin prima pagină de luni bune și care au preoți și ierarhi în prim plan. Putem vorbi de o triadă a celor mai grave păcate pe care le poate săvârși un preot. Tocmai de aceea, într-un gest fără precedent, Patriarhul a ieșit cu scuze publice față de opinia publică și a profitat de moment pentru a anunța și organizarea Sinodului de azi și mâine, cu schimbări fără precedent în ceea ce privește moralitatea prelaților.

Ca atare, din partea Patriarhului Daniel este de așteptat o poziționare dură, fără echivoc sau dublă măsură față de aceste cazuri. Iar un prim semn că așa va fi a fost dat și de faptul că membrilor Comisiei pentru Statut și Regulamente li s-a dat mână liberă să ia cele mai dure decizii în ceea ce privește cazuri precum cel al Episcopului de Huși.

Sinodul redresării sau Sinodul derivei?

Aceasta este cu adevărat marea provocare a acestor două zile. BOR are două alternative în față: fie o poziționare fără echivoc, care să o scoată din impasul de încredere și moralitate în care a ajuns, fie o scăldare a problemei, un fel de ”mai trece timpul, mai uită lumea”, variantă în care pierderea încrederii și intrarea într-o derivă ale cărei urmări pot fi cu greu anticipate.

Specificam la începutul acestui material câteva din controversele cu care BOR s-a confruntat în ultimii 10 ani. La toate acestea mai putem adăuga problema orelor de religie în școli, referendumul pentru modificarea Constituției, relația cu cei din Coaliția pentru Familie. Multe voci din spațiul public spun că aici se vede cel mai bine colaborarea și prietenia dintre o anumită parte a BOR (mai ales dinspre zona Moldovei) și Rusia.  Nu sunt de lepădat nici legăturile politice, unele mai vizibile, altele mai puțin vizibile, care au transformat Biserica într-un instrument de manipulare, nu de mântuire. Plus absența, uneori nejustificată, din dezbateri pe teme majore legate de societate.

Așadar, aceste două zile de Sinod pot reprezenta cu adevărat un moment de schimbare mai ales în ceea ce privește modul în care Biserica Ortodoxă comunică și se alătură societății pentru a o ajuta să meargă în direcția cea bună. Iar un astfel de prim pas bun s-a văzut în ceea ce privește vaccinarea copiilor, unde BOR a ieșit cu un mesaj clar pro-vaccinare.

Cert este că toți ochii sunt acum ațintiți spre Dealul Patriarhiei, iar de acolo fie poate ieși fumul alb al victoriei, fie fumul negru al unei înfrângeri neașteptate.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.