Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce se va întâmpla în Scoţia, după ce separatiştii au pierdut la alegerile din UK

Scotia

Planurile Partidului Naţional Scoţian (SNP, separatist) de organizare a unui al doilea referendum privind independenţa Scoţiei au primit o lovitură grea vineri, după ce fostul lider al formaţiunii Alex Salmomd şi actualul ''numărul doi'' din ierarhia SNP, Angus Robertson, şi-au pierdut mandatele de parlamentar la alegerile anticipate care au avut loc joi în Marea Britanie, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Salmond, fost lider al SNP şi fost şef al executivului Scoţiei care a reprezentat locomotiva la primul referendum din 2014 privind independenţa faţă de Regatul Unit, şi-a pierdut mandatul de deputat, iar Robertson a rămas şi el în afara parlamentului.

Citeşte şi: În pofida blocadei, Qatarul susţine că poate rezista 'la infinit'

Per ansamblu, partidul ar obţine între 32 şi 37 de mandate în Parlamentul de la Westminster, sub 56 din cele 59 de posibile mandate scoţiene, precizează DPA. Potrivit AFP, care se referă la rezultate cvasifinale, separatiştii scoţieni ar câştiga 34 de mandate, faţă de 54 anterior.

Cu toate acestea actuala şefă a SNP, Nicola Sturgeon, a afirmat că partidul său a câştigat alegerile, invocând ceea ce ea a numit rezultatele dezastruoase ale conservatorilor premierului britanic Theresa May.

Conform AFP şi Reuters, rezultatele oficiale anunţate vineri arată că Partidul Conservator britanic a pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra la alegerile anticipate de joi.

Conduşi de Ruth Davidson, conservatorii scoţieni au obţinut 11 mandate (inclusiv pe cele ale lui Salmond şi Robertson), cu doar unul mai mult faţă de precedentele alegeri din urmă cu doi ani.

Davidson a afirmat că rezultatele arată că Scoţia nu doreşte un al doilea referendum privind independenţa, referendum la care a făcut apel Nicola Sturgeon după votul din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, când scoţienii s-au pronunţat masiv pentru rămânerea în blocul comunitar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.