"Săptămâna viitoare începe activitatea parlamentară și, evident, că am discutat despre modalitățile eficiente prin care PC, la nivelul Parlamentului, poate să-și promoveze proiectele pe care le susține și în actul guvernamental, proiectele de centru-dreapta la care ne-am angajat încă din 2011, de când am format USL. Toți colegii sunt mai mult decât angajați să ne promovăm și să ne consolidăm majoritatea parlamentară", a spus Constantin, miercuri seară, la finalul Biroului Politic al PC organizat la Eforie Nord, cu prilejul Școlii de vară a partidului.
El a precizat, referindu-se la posibilitatea semnării unui acord de colaborare parlamentară între PC și PLR, că discuțiile din Biroul Politic s-au purtat la "modul general".
Constantin s-a declarat mulțumit de modul în care colegii săi de partid se mobilizează astfel încât PC să aibă "o contribuție cât mai mare" pentru ca premierul Victor Ponta să câștige alegerile prezidențiale din toamnă.
"Dincolo de activitatea parlamentară, principala preocupare a constat în organizarea eficientă a tuturor organizațiilor județene, locale, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Avem, din acest punct de vedere, o preocupare să creăm baza de date cu cei care sunt responsabili pe secțiile de votare. Lucrurile sunt pozitive și toți mai mult decât angajați. Sunt mulțumit de modalitatea în care înțeleg că trebuie să dovedim unitatea partidului și o mobilizare exemplară așa încât să avem o contribuție cât mai mare în câștigarea prezidențialelor de către domnul Victor Ponta", a declarat Constantin.
Potrivit liderului PC și tinerii conservatori sunt pregătiți pentru campania electorală.
"Tinerii sunt pregătiți pentru campanie. Azi a fost o discuție mai mult cu seniorii, dar sunt convins că vor fi trei zile în care cei care sunt mai puțin pregătiți vor avea ocazia să îmbine activitatea lor cu experiența seniorilor astfel încât să plece de aici mai câștigați", a mai Daniel Constantin.
Agerpres
Comentează