Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce titluri au folosit marile agenții de știri pentru moartea Regelui Mihai

presa internationala

Fostul rege Mihai de România, unul dintre ultimii supravieţuitori în rândul şefilor de stat al celui de-al Doilea Război Mondial, a murit marţi la vârsta de 96 de ani în Elveţia, unde îşi avea reşedinţa, scriu principalele agenţii de presă, AFP, AP, Reuters, materiale preluate de presa din întreaga lume, scrie news.ro.

Mihai I, care suferea de un cancer şi de leucemie, s-a retras în martie 2016 din viaţa publică, în favoarea fiicei sale mai mari Margareta, aminteşte AFP.

Citește și: După decesul Regelui Mihai, Gabriela Firea pregătește o schimbare majoră! Anunțul făcut în urmă cu câteva momente

Casa Regală a anunţat într-un comunicat că Mihai a murit marţi la prânz la reşedinţa sa de la Aubonne, în Elveţia, precizează THE ASSCOCIATED PRESS.

Născut la 25 octombrie 1921 la Sinaia, la 120 de kilometri nord de Bucureşti, el a domnit în două rânduri, între 1927 şi 1930 şi din 1940 până în 1947.

Citește și: O imensă lovitură pentru Familia Regală! Ce ar urma să PIARDĂ aceasta, după decesul Regelui Mihai

În august 1944, pe când România era aliata Germaniei naziste, el a reuşit să pună să fie arestat mareşalul Ion Antonescu, care a instaurat o dictatură, şi a trecut ţara de partea Aliaţilor.

Trei ani mai târziu, el a fost nevoit să abdice şi să plece în exil de noua putere comunistă.

Citește și: Surprinzător! Unde a lucrat protestatarul care l-a lovit pe bătrânul de 71 de ani și ce vârstă avea când s-a pensionat – doar 5 ani și jumătate în câmpul muncii

Într-un interviu acordat BBC în 2011, fostul monarh, un văr al reginei Elizabeth a II-a, a vorbit despre şantajul la care a fost supus de către comunişti.

”Dacă nu semnezi asta acum, va trebui să împuşcăm sau să omorâm 1.000 de oameni care sunt deja la închsoare”, spunea el.

Citește și: Marea fuziune s-a finalizat: Ce cunoscut lanț de magazine a absorbit Telekom

Refugiat în Marea Britanie, iar apoi în Elveţia, fostul monarh a sperat mult timp să se poată întoarce pe tron.

La căderea lui Nicolae Ceauşescu, la sfârşitul lui 1989, el a încercat în mai multe rânduri să revină să se stabilească în ţara sa natală, însă s-a lovit de refuzul noului preşedinte Ion Iliescu, un fost oficial comunist de rang înalt.

Citește și: Se anunță schimbări radicale la programul Prima Casă: Cum vor fi afectați românii

Revenit în graţie în ochii puterii social-democrate, el s-a instalat în 2002 la Bucureşti, unde a dus o viaţă discretă. El s-a întors în Elveţia în 2016, pentru a fi îngrijit de cancer.

Fostul rege a fost operat de leucemie şi cancer, adaugă REUTERS.

Regele era grav bolav de peste un an şi jumătate, scrie RFE/RL.

Citește și: Un cunoscut jurnalist român, UMILIT! Solicitarea pe care i-o face unui ministru din Guvernul Tudose

El a fost operat de cancer şi leucemie la o clinică în Lausanne, iar starea i s-a înrăutăţit de la 6 noiembrie.

Un descendent al dinastiei Hohenzollern-Sigmarignen, stră-strănepot al reginei Victoria a Regatului Unit, el s-a căsătorit cu Anne de Bourbon-Parme, moartă în august 2016. Cuplul a avut cinci fete.

Citește și: EXCLUSIV! Dragoș Anastasiu pune punctul pe I: ministerul care este și nu este în Guvern! Ar rezolva multe dintre problemele României!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.