Comisia Europeană vine cu un nou plan de redistribuire a refugiaților

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 19-10-2015

Actualizat: 19-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Europeana intentioneaza sa propuna anul viitor în luna martie un nou plan de redistribuire a circa 200.000 de refugiati între statele membre ale blocului comunitar, dar, spre deosebire de relocarea primului grup de 160.000 de refugiati prin cotele obligatorii stabilite în septembrie, acest al doilea grup ar urma sa fie preluat direct din taberele de refugiati din statele învecinate cu Siria, respectiv Turcia, Iordania si Liban, relateaza publicatia Financial Times, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, aceasta noua schema va fi o componenta a întelegerii dintre Bruxelles si Ankara, prin care executivul comunitar doreste sa convinga Turcia sa opreasca afluxul de refugiati care pleaca din aceasta tara catre Uniunea Europeana.

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a întâlnit duminica la Istanbul cu presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, si i-a promis acestuia ca guvernul de la Berlin va sustine deblocarea procesului de aderare a Turciei la UE si sporirea asistentei financiare europene daca guvernul turc va lua la rândul sau masuri pentru stavilirea valului migrator. Desi este candidata la UE din anul 1999 si a început negocierile de aderare în 2005, Turcia a deschis numai 14 din cele 35 de capitole de negociere si pâna în prezent a fost închis doar unul.

Totusi, sefa guvernului de la Berlin a evitat sa promita Ankarei satisfacerea solicitarii privind liberalizarea înca de vara viitoare a regimului de vize pentru cetatenii turci care calatoresc în UE, ea mentionând doar ca 'Germania este pregatita sa ofere sprijin în aceasta chestiune ce poate fi discutata în grupul de lucru germano-turc.

Potrivit lui Erdogan, în Turcia se afla în prezent circa 2,5 milioane de refugiati, majoritatea sirieni. De la începutul acestui an, circa 472.000 de refugiati au intrat în Grecia, dupa ce au traversat Marea Egee venind dinspre Turcia, cei mai multi continuându-si calatoria catre vestul Europei. Pentru a opri acest aflux, Comisia Europeana si Turcia au încheiat saptamâna trecuta un plan de actiune ce include, în principal, pe lânga perspectiva accelerarii aderarii Turciei la UE si a liberalizarii regimului de vize, un ajutor financiar european de pâna la 3 miliarde de euro.

Totusi, seful executivului de la Ankara, Ahmet Davutoglu, a insistat ca respectivul plan nu este un acord si va fi nevoie de alte discutii, iar atât timp cât UE nu va elimina vizele pentru cetatenii turci, tara sa nu va semna o întelegere privind readmisia, ce prevede retrimiterea în Turcia a imigrantilor ilegali care ajung în UE tranzitând teritoriul turc.

Referindu-se la statele învecinate cu Siria, comisarul european responsabil cu imigratia, grecul Dimitris Avramopoulos, a apreciat ca UE trebuie sa preia mai multi refugiati din aceste tari si sa gaseasca modalitati pentru ca acestia sa poata ajunge în Europa în siguranta, fara a-si mai risca viata în calatorii periculoase pe mare, si în acelasi timp sa fie consolidata protectia frontierelor externe ale UE si sa se combata traficul de persoane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri