Un episod recent al podcastului BBC More or Less aduce în discuție una dintre cele mai controversate și vehiculate afirmații despre inegalitatea economică din Statele Unite: ideea că, din 1975 până astăzi, zeci de mii de miliarde de dolari au „migrat” din buzunarele americanilor obișnuiți către cei mai bogați 1%. Senatorul Bernie Sanders a popularizat această afirmație, însă cifrele folosite provin din rapoarte statistice complexe realizate de Rand Corporation.
De unde vine cifra de 80.000 de miliarde de dolari?
Invitatul principal al episodului, Carter Price, senior matematician la Rand Corporation și autor al studiilor pe care se bazează întreaga dezbatere, explică mecanismul. Analiza nu urmărește averea, ci veniturile.
Mai exact, cercetătorii au comparat câștigurile efective ale celor 90% dintre lucrători cu veniturile pe care aceștia le-ar fi avut dacă salariile ar fi continuat să crească în același ritm cu economia, așa cum s-a întâmplat între anii postbelici și mijlocul anilor ’70.
În acea perioadă, creșterile salariale reflectau aproape perfect creșterea economică. Dacă economia avansa cu 5%, salariile creșteau la fel de mult. Însă, din anii ’70, acest echilibru s-a rupt.
Cei mai bogați 1% au accelerat, ceilalți au rămas pe loc
Potrivit lui Price, începând din 1975, vârful distribuției veniturilor, în special top 1% și top 0,1% au început să se îndepărteze puternic de restul populației. În timp ce câștigurile acestora au explodat, veniturile majorității au stagnat.
Rand a calculat diferența dintre ce au câștigat efectiv lucrătorii americani și ce ar fi câștigat dacă ritmul „echitabil” al creșterilor salariale ar fi continuat. Rezultatul?
50 de trilioane de dolari până în 2018
80 de trilioane de dolari până în 2023
Aceste sume reprezintă venituri ratate, nu transferuri reale de avere.
Cât înseamnă asta pe an? Aproape 4 trilioane de dolari pierduți anual
Doar diferența anuală actuală este uriașă: peste 3,5 trilioane de dolari în venituri suplimentare pe care americanii din 90% nu le mai primesc. Tradus pe persoană, pentru un angajat full-time, acest decalaj reprezintă aproximativ 30.000 de dolari pe an.
O sumă care contextualizează dimensiunea inegalității mult mai bine decât totalul cumulat pe 50 de ani.
Ce nu spune această analiză?
Price subliniază că studiul său nu încearcă să explice de ce s-a produs această ruptură. Sunt doar cifre, nu un verdict politic.
Totuși, câteva elemente sunt clare:
Veniturile celor mai bogați au crescut mult mai rapid decât productivitatea muncii.
Productivitatea lucrătorilor a avansat semnificativ, dar salariile lor nu au ținut pasul.
Taxarea celor mai bogați s-a înjumătățit în 50 de ani: rata maximă a scăzut de la 70% (1975) la 37% (2023).
Inegalitatea veniturilor a crescut masiv, indiferent de ciclurile economice.
Este corect să numim aceste sume „transfer de avere”?
Deși Bernie Sanders vorbește despre o „redistribuție a averilor către cei bogați”, autorul studiului respinge formularea. Price precizează:
„Nu este vorba despre avere, ci despre venit. Analiza arată veniturile pierdute, nu bogăția transferată.”
Totuși, cumulate pe zeci de ani, aceste venituri ratate contribuie inevitabil la discrepanțe uriașe de avere.
Un nou mod de a înțelege inegalitatea
Podcastul More or Less oferă un instrument de interpretare diferit, dar puternic: nu doar procentaje sau grafice, ci sume concrete pe care americanii obișnuiți nu le-au câștigat, chiar dacă economia a crescut.
Iar aceste sume, aproape 4 trilioane de dolari pe an, ridică o întrebare fundamentală pentru societatea americană: Cine beneficiază cu adevărat de creșterea economică?
Comentează