Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cea mai populară piesă de teatru a lui Mihail Sebastian, 'Steaua fără nume', a fost publicată în limba engleză

Gaudeamus
carte librarie online

Cea mai populară piesă de teatru a lui Mihail Sebastian, „Steaua fără nume”, este şi cea mai recentă traducere din limba română în limba engleză în Regatul Unit.

Comedie dulce-amăruie ce încă este jucată la scară largă în România, opera a fost tradusă în limba engleză de Gabi Reigh şi publicată la editura Aurora Metro Books, cu sprijinul KiboProductions şi al Institutului Cultural Român din Londra, potrivit news.ro.

Citește și: Ne întoarcem la starea de urgență, după ce cazurile de coronavirus au explodat? Reacție de ultimă oră a lui Raed Arafat

Mihail Sebastian a mai fost tradus tot de Gabi Reigh, ea primind pentru „Oraşul cu salcâmi” prestigiosul premiu PEN Translation în 2019. „În ţările vorbitoare de limbă engleză, Mihail Sebastian este cunoscut prin său şi prin romanul , care ilustrează experienţa de evreu în România interbelică. Dar aceste cărţi sunt doar o parte din moştenirea sa şi în celelalte romane sau piese îl descoperim ca pe un subtil observator ironic al vieţii moderne. După ce am tradus şi , a reprezentat alegerea evidentă, deoarece este probabil cea mai iubită piesă a sa. Este o piesă inteligentă, romantică şi pătrunzătoare, care aminteşte de comediile romantice de modă veche de la Hollywood din acea perioadă, deci sper că va rezona cu publicul internaţional”, a declarat Gabi Reigh.

„Steaua fără nume” a fost publicată şi pusă în scenă pentru prima dată în 1944.

Coborâtă din tren pentru că nu avea bilet, Mona se regăseşte singură noaptea, într-un oraş montan de provincie. Deşi este îmbrăcată la modă, nu are bani şi nici unde să se adăpostească peste noapte. Din fericire, profesorul Marin, o invită să rămână la el acasă, în timp ce el doarme la un prieten. În curând se înfiripă o atracţie intre cei doi. Marin, pasionat de astronomie, dezvăluie că a descoperit o stea care nu este trecută pe nicio constelaţie stelară. Dar, idila lor va fi curând spulberată de sosirea iubitului Monei, Grig.

Citește și: Ce i s-a întâmplat fostului președinte Emil Constantinescu – A fost nevoie de intervenția SPP-ului

Mihail Sebastian este pseudonimul scriitorului Iosif Hechter. Născut în Brăila, Sebastian este cunoscut pentru piesele sale lirice şi ironice, pentru romanele psihologice pline de melancolie, precum şi pentru eseurile sale extraordinare. A fost o victimă a legislaţiei antisemite şi a fost abandonat de cercul său de prieteni. Sebastian a supravieţuit războiului, dar a murit într-un accident rutier în 1945. Romanul său „De două mii de ani”, despre ce înseamnă sa fii evreu în Romania interbelică, a fost publicat în seria Penguin Modern Classic.

Gabi Reigh este traducătoare româncă, stabilită în Marea Britanie. În 2007 a câştigat premiul Stephen Spender pentru poezie, iar în 2019 a tradus „Poemele luminii” de Lucian Blaga, carte lansată la Târgul de carte din Londra. Traducerea sa pentru „Oraşul cu salcâmi” de Mihail Sebastian a primit prestigiosul premiu PEN Translation în 2019.

Institutul Cultural Român din Londra va pune în scenă, în viitorul apropiat, piesa lui Mihail Sebastian alături de compania de teatru KiboProductions.

„Steaua fără nume” este disponibilă pe site/ul editurii Aurora Metro Books sau pe Amazon.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.