Cehia a intrat în COLAPS sanitar: Se roagă de țările vecine să-i preia zeci de pacienţi COVID-19

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-03-2021

Actualizat: 05-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Republica Cehă a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic, relatează Reuters.

''Numărul mare al noilor pacienţi infectaţi a sporit presiunea asupra sistemului sanitar, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare creşte'', explică Ministerul ceh al Sănătăţii, scrie agerpres.ro.

Citește și: Denise Rifai atrage atenția lui Klaus Iohannis și Guvernului Cîțu: ‘Precedentul ce s-ar crea e cu mult mai periculos chiar și decât bătaia încasată de români pe 10 august’

Vineri dimineaţă erau spitalizaţi 8.153 de pacienţi COVID-19, dintre care 1.735 la ATI. Pe ansamblul Cehiei, 13% din capacitatea de la ATI este liberă, iar în capitala Praga, numai 5%. ''În unele regiuni spitalele şi-au epuizat capacitatea şi nu mai pot oferi îngrijiri adecvate sau să primească noi pacienţi'', a declarat ministrul ceh al sănătăţii, Jan Blatny.

Şi Slovacia vecină a transferat în străinătate săptămâna aceasta primii bolnavi, spitalele sale fiind pline cu pacienţi COVID-19.

Citește și: Nicușor Dan dezvăluie care este starea relației cu PNL și USR PLUS: ‘În măsura în care îmi vor solicita întâlniri unu la unu vorbesc, pentru că întâlniri periodice avem la două săptămâni cu toți primarii’

Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever. Premierul Andrej Babis şi-a avertizat concetăţenii că anul acesta Paştele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără a ieşi din case.

O altă măsură decisă este că toate companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi vor fi obligate să-şi testeze săptămânal angajaţii, acţiune subvenţionată de guvern şi la care se va recurge pentru a menţine funcţională economia acestei ţări care în prezent are cea mai ridicată rată a noilor cazuri de COVID-19 între statele UE, respectiv 1.395 de noi infectări la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni.

Citește și: Elena Udrea: ‘Sunt un om liber, am un copil, vreau să îl cresc în libertate. Oamenii care nu cred în Dumnezeu de ce s-ar speria de blesteme?’

Pentru companiile cu mai mult de 250 de angajaţi măsura testării lor este deja aplicată de miercuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri