Cel mai bun dansator de flamenco din lume, Jesus Carmona, va fi prezent la FITS, Sibiu

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 18-06-2019

Actualizat: 18-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: deflamenco.com

Cel mai bun dansator de flamenco din lume în 2018, Jesus Carmona, va fi prezent marţi, pe scena Centrului Cultural "Ion Besoiu" din Sibiu, în spectacolul "Flamenco ca destin", a precizat purtătorul de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru (FITS), Cristina Ghinea, potrivit Agerpres.

" 'Flamenco ca destin' e un spectacol refăcut special pentru FITS, Jesus Carmona fiind declarat cel mai bun dansator de flamenco din lume, în 2018", susţine Cristina Ghinea. 

În acest spectacol de flamenco vor fi prezenţi şase dansatori, Jesús Carmona, Ángel Reyes, Cristian García Ballesteros, Lucía Campillo, Marta Gálvez şi Inmaculada Aranda, acompaniaţi de cinci muzicieni.

Citește și: Muzeul Luvru inaugurează cu patru luni în avans rezervările pentru expoziţia dedicată lui Leonardo da Vinci

"Un spectacol încărcat de emoţie, pasiune şi forţă, ce va aduce în faţa publicului o noapte magică, de neuitat, alături de un mare nume al stilului flamenco", se arată în prezentarea spectacolului. 

FITS se încheie duminică şi are loc în zeci de spaţii de joc, atât în aer liber, cât şi în săli de spectacole şi biserici.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri