Index.hu, principalul site de informaţii din Ungaria, a anunţat duminică seara că este 'în pericol grav' din cauza unui proiect de restructurare care ar putea limita capacitatea de a publica ştiri negative despre premierul Viktor Orban, informează AFP, potrivit Agerpres.
Portalul nu a oferit detalii despre natura ameninţării, dar menţionează 'o propunere de reorganizare a redacţiei' care 'va determina în zilele următoare viitorul Index'.
Duminică, un alt site de informaţii, 24.hu, a menţionat un proiect de externalizare a conţinutului publicat de Index.hu, justificat de conducere în interiorul redacţiei prin scăderea încasărilor din publicitate ca urmare a crizei coronavirusului. În martie, Miklos Vaszily, un investitor care îl apreciază pe Orban, a achiziţionat 50% din acţiunile diviziei de publicitate a Index.hu.
Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering - Se sustrăgea inclusiv mâncarea
'Dorim un site de informaţii unde să nu tragă sforile oamenii politici, emisarii guvernului şi ai actorilor economici', a susţinut Dull.
Index.hu este printre puţinele site-uri de internet din Ungaria care îşi susţine în continuare independenţa într-o ţară aflată pe locul 89 din cele 180 din clasamentul mondial al libertăţii presei publicat de organizaţia neguvernamentală Reporteri Fără Frontiere. În 2010, când Orban a ajuns la putere, Ungaria era a 23-a din lume din acest punct de vedere, reaminteşte AFP.
În ultimii ani, presa care relata ca şi Index.hu despre corupţie fie a falimentat, fie a fost cumpărată de proprietari a căror influenţă s-a observat imediat în linia editorială mai favorabilă premierului.
Conform Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), reţelele de presă publice din Ungaria sunt aservite guvernului. Organizaţia apreciază că peisajul mediatic este dezechilibrat, iar accesul la informaţii este restricţionat, ceea ce contribuie la climatul care i-a permis lui Orban să obţină al treilea mandat consecutiv de prim-ministru în 2018.
La sfârşitul lui 2018, declinul jurnalismului independent din Ungaria a fost unul din motivele de declanşare a unei proceduri excepţionale a Uniunii Europene împotriva Budapestei, pentru riscul de încălcare gravă a valorilor comunitare. Procedura, încă nefinalizată, ar putea duce teoretic la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul UE.