DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cuc, despre `autostrada cap-coadă` promisă de Dăncilă: A spus că o va lansa pe buget de stat

Inquam Photos / George Calin
viorica dancila guvern

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a explicat, marți seară, premierul Viorica Dăncilă s-a referit la construcția unei autostrăzi doar din bugetul de stat la Congresul PSD, când a spus că va fi realizată o "autostradă cap-coadă"

"Eu cu doamna prim ministru am vorbit inclusiv după congres, m-am dus la Guvern și am discutat cu dânsa vis-a-vis de departamentul pe care îl va înființa, că știți că va înființa acel departament pentru monitorizarea proiectelor de infrastructură, nu numai autostrăzi...Eu m-am dus la doamna prim ministru și am dus situația cu toate autostrăzile din România, ce este în execuție, ce am lansat, ce vrem să lansăm în următoarea perioadă, cu termene, asta am făcut ca să aibă și dânsa că a zis că se va implica personal și așa face să va implica personal în monitorizarea acestor termen, dânsa ne-a oferit tot sprijinul și ne oferă în continuare tot sprijinul pentru urgentarea actelor care vin să urgenteze proiectele de infrastructură", a declarat Răzvan Cuc, pentru B1Tv.

Ministrul Transporturilor a precizat că autostrada la care făcea referire premierul va fi realizată din bugetul de stat.

"Am discutat cu doamna prim ministru mai multe autostrăzi care să fie finanțate pe buget de stat, deci mare atenție, noi avem toate autostrăzile care sunt lansate acuma pe fonduri europene, dânsa asta a spus și la congres că va lansa o autostradă pe buget de stat. În momentul de față , am identificat mai multe proiecte, dar o să îl anunțe dânsa în momentul în care ne stabilim exact pe cel care va face pe buget de stat, el trebuie să fie un proiect matur, noi vorbim de documentație pe un proiect matur astfel încât să dăm drumul deja la proiectare și execuție, nu să mai facem ceva... ", a completat Răzvan Cuc.

Întrebat dacă această autostradă va fi gata ”cap-coadă” până la finele mandatului, adică într-un an și jumătate, ministrul Transporturilor a răspuns: ”depinde foarte mult de constructor. Dacă e serios, poate face o autostradă și într-un an jumate. Nu e exclus!”.

Viorica Dăncilă, a anunțat, sâmbătă, la Congresul PSD, că se angajează, în calitate de prim-ministru, ca guvernanții să facă "o autostradă cap coadă", avertizând că nu va tolera întârzieri. "În calitate de prim-ministru mă angajez în fața dumneavoastră că vom face o autostradă cap coadă. Am demarat deja analiza pentru a vedea exact care este proiectul cel mai bine pliat pe așteptările românilor. Noi suntem pregătiți să finanțăm acest proiect de la bugetul de stat. Nu voi mai tolera niciun fel de întârziere, nici din partea autorităților, nici din partea constructorilor. Fiecare proiect de investiții în infrastructură va fi atent monitorizat de un departament aflat în directa coordonare a prim-ministrului. Acest departament va furniza săptămânal informări privind stadiul proiectelor și încadrarea în termenele stabilite. Cine nu le respectă, pleacă acasă, fără excepție", a declarat atunci Viorica Dăncilă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.