Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel mai vechi cor evreiesc din lume, Baruch Brothers, participă la Festivalul Hamsa de la Bucuresti

Baruch Brothers
cor Baruch Brothers

Cel mai vechi cor evreiesc din lume, "Baruch Brothers", din Serbia, participă la Festivalul "Hamsa", care va avea loc la București, pe 8 iunie, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

Concertele vor avea loc la Templul Coral.

Aflat pentru prima oară în România, Corul "Baruch Brothers" din Belgrad a fost înființat în 1879 în scopul conservării și transmiterii patrimoniului cultural și artistic, precum și a tradițiilor poporului evreu.

Actualul nume a fost adoptat în 1952 în amintirea celor trei frați din familia evreiască Baruch, membri ai mișcării de rezistență, care au fost uciși în timpul pogromurilor regimului nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din anul înființării sale până în prezent, corul a susținut numeroase concerte și a participat la numeroase concursuri și festivaluri din fosta Iugoslavie, precum și în străinătate — Israel, SUA, Franța, Italia, Austria, Elveția, Grecia, Olanda, Ungaria, Spania, Marea Britanie.

Corul a înregistrat două discuri cu muzică sinagogală și tradițională și a fost medaliat de două ori de președintele Serbiei pentru contribuția sa la afirmarea culturală a țării.

Un alt cor ce va participa la festival, "Macabi", al Comunității Evreilor Brăila, a fost înființat în 1997 cu ocazia sărbătorii de Hanuca.

Acestora li se alătură Corul "Hazamir" al evreilor din București și formația de muzică evreiască tradițională "Bukarest Klezmer Band", cu participarea extraordinară a lui Alexandru Arșinel cu un text semnat de Aurel Storin.

Festivalul "Hamsa" este organizat de Centrul Comunitar Evreiesc (JCC) București al Federației Comunităților Evreiești din România.

Biletele se pot găsi la sediul JCC București, Strada Popa Soare 18 și includ un mic suvenir israelian, anunță sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.