Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin patru persoane au decedat în urma ploilor torenţiale din Japonia

CNN
japonia, inundatii

Cel puţin patru persoane au decedat în urma ploilor torenţiale care au căzut în mai multe regiuni din estul Japoniei şi au condus la ieşirea din matcă a mai multe cursuri de apă şi la evacuarea a sute de mii de persoane, la două săptămâni după ce aceleaşi zone au fost afectate de inundaţiile şi rafalele puternice de vânt aduse de taifunul Hagibis, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

Până sâmbătă dimineaţă a fost consemnat decesul a patru persoane, iar alte două erau date dispărute în prefectura Chiba, la est de Tokyo, a anunţat postul public NHK. 

Mai multe alunecări de teren s-au produs în zonele îmbibate cu apă din regiune, inundate de a treia furtună din ultimele şase săptămâni, iar în unele locuri a plouat în jumătate de zi cât într-o lună. 

Ordine de evacuare şi atenţionări au fost emise în mare parte din nordul ţării afectat de luna trecută de două taifunuri. 

În oraşul Ushiku din Chiba au căzut 283,5 milimetri de precipitaţii în 12 ore.

Citește și: Liderul mişcării pro-iraniene Hezbollah îi atenţionează pe protestatari împotriva unui vacuum politic în Liban

Autorităţile au avertizat cu privire la riscul de alunecări de teren şi inundaţii, în special în regiunile afectate de ruperi de diguri care nu au fost încă reparate după ce taifunul Hagibis s-a dezlănţuit în centrul şi estul Japoniei. 

82 de persoane au decedat în urma trecerii taifunului Hagibis, iar peste 300 au fost rănite. 

''Au trecut două săptămâni de la dezastrul cauzat de Taifunul 19 (Hagibis), iar ploaia a continuat să cadă intermitent, aşa că populaţia trebuie să îşi ia măsurile de precauţie necesare'', a scris premierul Shinzo Abe într-un mesaj publicat pe Tweeter. 

Ordine de evacuare au fost emise pentru cel puţin 80.000 de persoane din Chiba. Circulaţia majorităţii trenurilor a fost suspendată, mulţi călători rămânând blocaţi în gări, a notat NHK. 

Mare parte din prefectură este afectată de pene de curent, în unele cazuri de câteva săptămâni, în urma taifunului Faxai din septembrie şi apoi a taifunului Hagibis. 

Autorităţile guvernamentale au solicitat unui număr de 340.205 persoane din prefectura Fukushima să evacueze locuinţele din cauza riscului ridicat de alunecări de teren. 

Furtuna tropicală Bualoi, care a afectat joi insulele Bonin (Ogasawara) din sud cu puterea unui taifun, se îndreaptă spre Oceanul Pacific, iar meteorologii prognozează că intensitatea sa va scădea în a doua parte a zilei de vineri până la nivel de depresiune tropicală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.