Cel puţin trei persoane, dintre care doi copii, au murit joi după ce o ambarcaţiune cu migranţi a naufragiat lângă insula greacă Samos, a anunţat paza de coastă a Greciei, informează AFP preluată de Agerpres.
Cel puţin 12 persoane s-ar fi aflat pe această ambarcaţiune. Cei doi copii au decedat la scurt timp după ce au fost scoşi din apă, iar trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit după aceasta, a precizat paza de coastă.
Mai mult de 200 de candidaţi pentru azil au murit de la începutul anului în Marea Mediterană, majoritatea dintre ei încercând să ajungă în Italia, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).
În 2018, aproape 48.000 de refugiaţi sau migranţi au intrat în Grecia, dintre care în jur de 32.000 prin insule din Marea Egee din apropierea coastelor turce. În total, peste 700.000 de migranţi şi refugiaţi trăiesc în prezent în Grecia
Cel puţin trei persoane au murit în urma eșuării unei ambarcațiuni cu migranți lângă insula greacă Samos
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

176
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
176

1.060
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.060

717
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
717

75
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
75

1.980
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.980

1.601
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.601

49
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
49

5.962
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.962

90
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
90

131
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
131

67
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
67

73
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
73

2.864
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.864
















Comentează