Omul de afaceri Dan Adamescu este în stare gravă la spital. Deşi medicii i-ar mai fi dat doar câteva ore de trăit, membrii familie susţin că nu sunt lăsaţi să intre să-l vadă. Dan Adamescu este internat într-o clinică privată din Bucureşti, starea sa de sănătate s-ar fi agravat în urma unei operaţii suferite la genunchi, acesta suferind de septicemie. Afaceristul a fost condamnat anul acesta la 4 ani si patru luni de închisoare pentru fapte de corupţie.
Dan Adamescu a depus la 25 octombrie 2016 o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Reprezentanţii familiei au susţinut că omul de afaceri suferă de 15 boli care s-ar fi agravat din momentul în care acesta a ajuns la închisoare, anunță Realitatea.net.
Citește și: Reacție DURĂ a lui Ponta după declarațiile lui Băsescu: 'ȘARLATANUL e același, păcăliții sunt noi'
Adamescu a fost condamnat definitiv în luna mai la patru ani şi patru luni de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Alături de el au mai fost condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3, 4 şi 12 ani. Dan Adamescu le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa pentru două dosare de insolvenţă.
Comentează